Toponimia a fost considerata, in faza sa de pionierat, „un fel de haina care imbraca fidel trupul unui peisaj”, o „descriere condensata” a unei regiuni (exprimare care poate parea, din perspectiva teoriilor si a limbajului actual, simplista). Insa, „vesmantul” aceasta a fost „cusut” cu deosebita migala de-a lungul a catorva secole, prin imbinarea unitatilor lexicale proprii domeniului, cele care reflecta, de altfel, cu acuratete, configuratia geografica a locului, dar si a multor altora imprumutate; acestea din urma evidentiaza, de fapt, in momentul de fata, intregul nostru parcurs istoric – in sensul cel mai larg al cuvantului, incluzand aici atat istoria evenimentiala, cat si o istorie a societatilor rurale si urbane cu particularitatile lor de viata, una bisericeasca si confesional-religioasa, administrativa, demografica, economica, mestesugareasca, si, nu in ultimul rand, a mentalitatilor si a imaginarului, a formarii identitatilor etnice si etnografice.