Dezvoltarea copilului. De la intrebari si nelinisti, la sprijin - ***
"Dezvoltarea copilului. De la intrebari si nelinisti, la sprijin", de *** este o carte publicata de editura Diana. Descriere completa
Ajuta-ne sa dam de veste editurii DIANA ca aceasta carte este in continuare de interes.
Descriere - Dezvoltarea copilului. De la intrebari si nelinisti, la sprijin
Lucrarea Dezvoltarea copilului – de la intrebari si nelinisti la sprijin a aparut din necesitatea unei abordari mai exacte a problemelor cu care se confrunta consilierii scolari, educatoarele si parintii in interactiunea lor cu copilul, incepand cu primul an din viata si pana la varsta de sapte ani.
Principiul de la care am pornit este urmatorul: Consilierea psihopeda¬gogica are efect doar daca, sub coordonarea consilierului scolar, copilul, parintii si cadrele didactice interactioneaza pozitiv „in acelasi sens” pentru atingerea unui scop comun, respectiv pentru depasirea dificultatilor cu care se confrunta copilul.
In acest sens, consideram ca propunerile si sprijinul pentru solutionarea problemelor care pot aparea trebuie gandite si aplicate in echipa, iar echipa se constituie, in mod obligatoriu, din familie si cadrele didactice/consilierul care se ocupa de copil.
Numai tinand seama de antecedentele, cauzele, simptomele si conse¬cin¬tele unei probleme comportamentale a copilului, se vo...
Lucrarea Dezvoltarea copilului – de la intrebari si nelinisti la sprijin a aparut din necesitatea unei abordari mai exacte a problemelor cu care se confrunta consilierii scolari, educatoarele si parintii in interactiunea lor cu copilul, incepand cu primul an din viata si pana la varsta de sapte ani.
Principiul de la care am pornit este urmatorul: Consilierea psihopeda¬gogica are efect doar daca, sub coordonarea consilierului scolar, copilul, parintii si cadrele didactice interactioneaza pozitiv „in acelasi sens” pentru atingerea unui scop comun, respectiv pentru depasirea dificultatilor cu care se confrunta copilul.
In acest sens, consideram ca propunerile si sprijinul pentru solutionarea problemelor care pot aparea trebuie gandite si aplicate in echipa, iar echipa se constituie, in mod obligatoriu, din familie si cadrele didactice/consilierul care se ocupa de copil.
Numai tinand seama de antecedentele, cauzele, simptomele si conse¬cin¬tele unei probleme comportamentale a copilului, se vor putea stabili tehnicile si modalitatile necesare pentru solutionarea acestora. Asadar, materialul va putea contribui la imbunatatirea calitatii consilierii psiho¬peda¬gogice din gradinite, prin solutiile si suportul informativ si aplicativ propus, dar si la imbunatatirea colaborarii intre consilier si cadrele didactice in beneficiul copilului, indeosebi cu scopul depistarii timpurii a unor dificultati in cresterea si dezvoltarea acestuia.
Sunt sigura ca veti dori sa aflati cat mai multe lucruri despre cresterea si dezvoltarea copilului, despre factorii implicati in acest proces, despre solutiile pe care le recomandam atunci cand pot aparea probleme si, mai presus de toate, cred ca veti dori, ca si noi de altfel, sa crestem impreuna oamenii valorosi ai viitorului.
Ce este un copil?
Caracteristicile individuale ale copiilor
Caracteristici de varsta ale copiilor
Perioada de varsta 0-3 ani
Perioada de crestere 3-7 ani
Dificultati de dezvoltare – modalitati de abordare
Antecedente/precursori ai anxietatii
Preventia
Interventia
Depresia la copii
Copilul si tulburarile de somn
Doar copiii fac greseli?
Dezordinea ii atrage pe cei mici!
Gelozia fata de nou-nascut
Deficitul de atentie si hiperactivitate (ADHD)
Ce este ADHD?
Prevalenta ADHD
Cum recunoastem un copil cu ADHD?
Particularitati ale copiilor cu ADHD
Formele de manifestare a hiperactivitatii pe niveluri de varsta
Interventia in ADHD
Aspecte generale cu privire la interventia in ADHD
Interventiile comportamentale care sa vizeze familia
Interventiile comportamentale care sa vizeze familia si gradinita
(parintii si educatoarele)
Principii care ne pot ghida in educarea copiilor cu deficit atentional, hiperactiv si/sau impulsiv
Cum sa ii ajutam pe copii sa faca fata frustrarii?
Medierea sentimentului de competenta
Fise-model necesare consilierului scolar
Studiu de caz
Plan de interventie
Proiect de interventie in scoala
Anul: 2010
Pagini: 106
Format: 16 X 23
Cartea nu are inca o recenzie
Pentru a trimite o recenzie trebuie sa va autentificati aici
Alte carti de la editura Diana
Editura Diana activeaza in domeniul educational din anul 2008, avand ca obiectiv sustinerea unei educatii de calitate pentru copii. Editura realizeaza materiale didactice functionale si inovatoare, adaptate programelor scolare in vigoare si concepute pentru a sprijini procesul de invatare si dezvoltarea armonioasa a copiilor.
Portofoliul Editurii Diana cuprinde auxiliare pentru gradinita si invatamantul primar, caiete de lucru, carti si resurse didactice, materiale pentru dezvoltare senzoriala, jocuri si jucarii educative, precum si produse dedicate activitatilor artistice si creative. Printre colectiile reprezentative se numara „Logico Primo”, „Logico Piccolo”, „ABC-ul povestilor terapeutice” si „Mihaela se intoarce”.
Printre autorii publicati de Editura Diana se numara Adriana Mitu, Laurentia Culea, Mariana Andreianu, Mariana Tatiana Donciu, Daniela Bulai, Elena Stefanescu, Ana Tudor, Steluta Istratescu si Ioana Omut Cherechianu. Prin diversitatea resurselor propuse, editura se adreseaza copiilor, parintilor si cadrelor didactice, imbinand cartea, jocul si invatarea intr-o abordare adaptata diferitelor etape de dezvoltare.
Cei trei purcelusi. Asculta povestea!
Carte cu sunete si imagini Pop-Up
FLAMINGO JUNIOR 2026
Pentru orice solicitare contactati departamentul Suport Clienti LibrariaOnline.ro, de luni pana vineri in intervalul 9-18.
LibrariaOnline.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.
Timpul maxim de procesare al acestei carti este de 6 zile.
Estimarea este exprimata in zile lucratoare si se refera la timpul maxim de aprovizionare si expediere.
Titlurile de curand epuizate sau cele aflate in curs de reeditare nu cad sub incidenta acestor estimari, iar disponibilitatea lor va va fi comunicata in 7 zile de la data comenzii.