„Parintele Ghelasie şi-a interpelat contemporanii cu o teologie in raspar (şi cum ar putea fi altfel o teologie a Logosului dumnezeiesc, Care Insuşi a fost numit „semn de impotrivire”, gr. semeion antilegomenon – litt. „semn caruia i se va zice impotriva”, Luca 2, 34); cu o teologie care, aşa cum s-a vazut, a fost şi este „spre caderea, dar şi spre ridicarea multora” din Noul Israel. Ca sa nu devina „piatra de poticnire”, aceasta teologie a Parintelui Ghelasie trebuie interpretata, ca şi vieţuirea lui diogenica, in cheia unei „antinomii transfigurate” (ca sa folosesc expresia lui Blaga) care alatura necontradictoriu „cenobitismul” marii teologii patristice […] de ritmul particular, caracterial (idios rythmos), al respiraţiei unei gandiri cuvantatoare de marca personala. Din aceste ingrediente este alcatuita viaţa veşnica (he aionios zoe); numai aşa, prin aceasta impletire antinomic transfigurata dintre koinos şi idios, se atinge scopul vieţuirii creştine – acela de a trece de la Bios la Zoe, prefacere de care vorbeste undeva si C. S. Lewis, marele apologet al creştinismului.” (Gabriel Memelis)

„Lumea noastra de astazi, confuza si destructurata, nu-si va gasi salvarea decat in dialogul intalnirilor sincere si deschise, [dialog] prin care [partile] sa se recunoasca reciproc, sa se completeze cu ceea ce le lipseste, sa se reimprieteneasca pana la unirea in Chipul unic, care nu este amestecarea, ci comuniunea, comunicarea si impartasirea. ” (Ierom. Ghelasie Gheorghe)