Am citit excelentul jurnal american al lui Daniel D. Marin cu emotie si invidie, pentru ca n-am fost, pentru ca mi-as dori. America vazuta in 36 de zile e prezentata prin ochii unui egal care, desi ar putea fi impresionat, nu-si pierde concizia. Los Angelesul este cel mai mare sat vizitat, San Francisco – un oras simpatic, iar New York, analizat si din cartiere, si de la inaltime, nu primeste nota de trecere. Singurul lucru care aminteste de casa este discutia cu un etiopian, angajat al aeroportului din Dallas, care stie totul despre Hagi. Jurnalul italian schimba o insula cu alta, numai ca de data asta ceea ce parea sa fie o calatorie devine o destinatie, iar ceturile, geometria, asfaltul se transforma in oameni. Efectul Sardiniei este unul vital pentru calatorul-autor – acela de a-l face sa fie tot mai mult el insusi, mai ales atunci cand e prins in anxietatea departarii.

Lavinia Balulescu

 
Se intampla des ca notatiile de calatorie ale scriitorilor sa fie hiperintelectualiste si putin snoabe. Daniel D. Marin scrie jurnal cam cum l-ar scrie Holden Caulfield, flegmatic si constatativ, dar capabil sa surprinda golul cascat brusc (adesea periculos) in asfaltul banalului. Fuga sa pe o insula nu este nici ea obisnuita: scriitorul nu e niciodata singur, o viermuiala umana pestrita il asuma si il misca, iar el traieste fiecare clipa a aventurii de doua ori: o data in afara, prin ceilalti, care il gasesc nonparticipativ, si o data in interior, prin scrisul instantaneu al lui aici si acum.

Mihaela Ursa