In Domnisoara Christina naratorul stie tot ce vad, sau isi inchipuie ca vad, toate personajele, cu numai doua exceptii: Simina si Christina. El poate privi evenimentele din perspectiva fiecarui om, dar nu si din cea a strigoiului. La fel, nici in Sarpele el nu povesteste ce vede sau gandeste Andronic, ci numai si numai cum il vad toti ceilalti pe el! Naratorul nu stie cum vede non-umanul pe oameni sau ce gandste acesta. „Il privea nesatioasa, infometata“, ne spune, in primul roman, naratorul, dar acesta povesteste scena din perspectiva lui Egor, nu a Christinei, caci numai el aude ce-i spune Christina si o vede privindu-l.

Si totusi, in Sarpele exisa o singura exceptie, memorabila. Cu putin inainte de sfarsit, dupa ce Dorina a adormit si Andronic se culca si el, „O privi cum doarme langa el, goala si vie, neinchipuit de frumoasa in nestiuta ei sinceritate. Apoi, ca si cum ar fi vrut sa alunge o vraja, Andronic sufla deasupra fruntii fetei, zambi prelung si se culca alaturi, cu obrazul odihnit pe sanul ei“. Naratorul poate vedea ca Andronic o priveste pe Dorina, dar nu poate sti cum o vede decat daca intra o clipa in perspectiva lui: „goala si vie, neinchipuit de frumoasa in nestiuta ei sinceritate“.

SORIN ALEXANDRESCU