Dreptul administrativ este caracterizat prin mobilitate, sensul pozitiv al dinamismului sau fiind capacitatea de a-si adapta normele la realitatea relatiilor sociale, intr-o maniera previzibila si lipsita de brutalitate.

Transformarea dreptului administrativ, in sensul adaptarii si evolutiei calitative a normelor sale, este marcata de factori precum privatizarea (evocand fenomenul de intensificare a participarii persoanelor private la realizarea interesului public, impreuna cu si sub controlul autoritatilor publice), conventionalizarea (generata de inflatia si cresterea complexitatii surselor normative edictate de Uniunea Europeana), constitutionalizarea (obligativitatea conformarii activitatii administratiei publice cu ordinea constitutionala) si trecerea in „era digitala”.

Toate aceste tendinte trebuie plasate in contextul mutatiilor generate de un amplu curent de liberalizare la nivelul actiunii administrative si la cel al relatiei administratie-cetatean, ce vizeaza inlocuirea progresiva a imperativelor unilaterale ale legii cu forme mai cuprinzatoare ale legaturii sociale, precum cea contractuala, a caracterului unilateral al actiunii administrative cu modele bazate pe dialog si consens si trecerea de la democratia reprezentativa la cea participativa. Fenomenul de contractualizare a actiunii publice prin implicarea cetatenilor face parte dintr-un model de guvernanta dominant la nivelul Uniunii Europene, in care cetatenii trebuie implicati in elaborarea normelor ce le sunt aplicabile, acestia fiind cei mai in masura sa le dea un continut adecvat.