Descolarizarea Romaniei a fost procesul prin care elevii au fost deposedati de cunoastere si de caracter. Procesul s-a desfasurat conform unor metode elaborate in Occident de catre echipe de experti si puse apoi in aplicare de mari institutii internationale care functioneaza ca banci de memorie institutionala a reformei. Nu s-a lucrat la intamplare, ci metodic. Lucrul e dovedit de faptul ca in Romania s-au parcurs exact aceiasi pasi ai descolarizarii care s-au parcurs in, de exemplu, SUA sau Franta. In SUA s-a inceput din anii ‘50, in Franta, din anii ‘70. La noi, in anii ‘90. Sloganurile, manipularea mediatica, implicarea ONG-urilor, deprofesionalizarea cadrelor didactice, noua scolastica psiho-pedagogica, toate, ca sa-l citez pe Creanga, cumplitele mestesuguri de tampenie ale reformei educationale au fost identice si au circulat intre America din anii ‘50-’60, Franta din anii ‘70, America de Sud din anii ‘80, Europa de Est din anii ‘90, Asia Centrala si tarile arabe in anii 2000. Practic, descolarizarea Romaniei a dus la un viitor incert pentru Romania, la distrugerea scolii ca motor al ascensiunii sociale bazate pe munca si merit, vorba lui Eminescu, si la certitudinea unui viitor dominat fie de adulti romani imaturi, slab pregatiti si incapabili sa-si stapaneasca, adica sa-si locuiasca, gospodareasca si lase mostenire copiilor lor, tara, fie de imigranti. Practic, descolarizarea a contribuit decisiv la impiedicarea transmiterii Romaniei, ca patrimoniu material si cultural, dinspre stramosi inspre urmasi.