Incoronat, in anul 800, la Roma, in ziua de Craciun, de catre Papa Leon al III-lea, Carol cel Mare, unificatorul francilor si cel mai mare lider crestin al Apusului, a infiintat un prim imperiu medieval, cu capitala la Aachen, care, cu toate ca nu a durat decat un secol, a reprezentat o forta europeana considerabila, rivalizand cu Imperiul Roman de Rasarit (Bizantul). Influenta sa a fost enorma. Carol a devenit protectorul locurilor sfinte si a trimis un emisar la Bagdad califului Harun al-Rashid, care i-a raspuns trimitandu-i in dar un… elefant alb.

De la Otto I, in 962, la Carol Quintul, ultimul care a primit, in 1530, coroana din mainile Papei, Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana a succedat Imperiului Carolingian.

Chiar daca, ulterior, ambitiile coloniale ale puterilor europene au dus la infiintarea de imperii cu posesiuni in America, Africa sau Asia, si pe Batranul Continent s-au format astfel de structuri, care, intr-un fel sau altul, s-au perpetuat pana la finalul Primului Razboi Mondial, cu un epilog odios constituit de Al Treilea Reich al lui Hitler, care ajunsese la un moment dat sa cotropeasca cea mai mare parte a Europei si incerca sa-si extinda „spatiul vital” avansand dincolo de Moscova, eroare facuta candva si de Napoleon.

Un caz aparte l-a reprezentat Uniunea Polono-Lituaniana (un soi de „commonwealth”), insa, intre 1207 si 1918, Casa de Habsburg a fost cea care a realizat, periodic, o „colectie” de teritorii ale Europei Centrale, echivalente nucleului unei entitati imperiale.