A scris romane, eseuri, articole si studii filozofice, dar cea mai sonora realizare cu care este asociata Simone Lucie Ernestine Marie Bertrand de Beauvoir (1908-1986) vine dinspre istoria feminismulului, fiind cel mai puternic nume care a legitimat acesta miscare în perioada ei de afirmare. A studiat filozofia la Sorbona, unde l-a întâlnit pe Jean-Paul Sartre, filozoful cu care si-a împartit si viata, dar si posteritatea: este imposibil sa-l pomenesti pe Sartre fara ca în conversatie sa nu apara numele ei sau titlul vreuneia dintre cartile care au facut-o atât de influenta, cel mai frecvent fiind Al Doilea Sex.

La sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, s-a dedicat cu pasiune ideilor politice pentru care a gasit în Les Temps Modernes (revista lunara de dezbatere politica si filozofica, fondata de Sartre si Merleau-Ponty, care aduna la acea vreme semnaturile unor intelectuali radicali) rampa ideala pentru tezele articulate mai târziu în studii si eseuri, iar în revolutionarii ani ’70 s-a alaturat miscarilor vindicative ale militantelor pentru dreptul la avort, interzis la vremea aceea în Franta.

Scrierile ei filozofice, în special cele timpurii, împart interese comune cu cele ale lui Sartre: Pour une morale de l’ambiguïté (1947), sau Pyrrhus et Cinéas fiind în general considerate introduceri concise si efi ciente în problematica existentialismului. La Vieillesse, un eseu despre batrânete, autobiografia în patru volume si cea în care-si ia adio de la Sartre, La Cérémonie des adieux, sunt printre cele mai frecventate volume de nonfictiune din opera ei. Tous les hommes sont mortels(Toti oamenii sunt muritori) , Les Mandarins (Mandarinii), roman care i-a adus premiul Goncourt în 1954, sau Les belles images (Imagini frumoase) sunt romanele ei cele mai cunoscute.

La femme rompue, povestirea care da titlul volumului publicat la Gallimard în 1967, a aparut serializata în revista Elle si a stârnit interpretari care au dezamagit-o pe Beauvoir: în timp ce prozatoarea îsi dorea ca latura fragila si predispusa la dependenta emotionala a personajului central, Monique, sa fie observata si, implicit, criticata de cititoare, acestea au simpatizat unanim, necritic si neconditionat cu personajul: o femeie slaba, fragila si dependenta de afectiune care tine un jurnal despre perioada în care descopera ca sotul o înseala.

208 pagini
Anul aparitiei:2009