EU SUNT CEL CE ESTE. Intr-adevar, El este Fiinta. El singur e viu cu adevarat. Orice fiintare chemata din adancul nefiintei exista numai prin vointa Sa. Viata mea, pana in cele mai mici amanunte, vine numai si numai de la El. El umple sufletul, legandu-l din ce in ce mai intim de El Insusi. Contactul constient cu El pecetluieste omul pentru totdeauna. Un astfel de om nu se va mai departa de Dumnezeul iubirii pe Care a ajuns sa-L cunoasca. Mintea sa renaste. Daca pana atunci era inclinat sa vada pretutindeni procese naturale determinate, acum incepe sa sesizeze totul in lumina Persoanei. Cunoasterea Dumnezeului Personal poarta un caracter personal intrinsec. Asemanatorul recunoaste asemanatorul. Plictiseala de moarte a impersonalului ia sfarsit. Pamantul, intregul univers, Il vestesc: „Cerurile si pamantul Il lauda, marea si toate cate se misca in ea” (Psalmii 68, 38). Si El Insusi cauta sa fie impreuna cu noi, sa ne impartaseasca belsugul vietii Sale (cf. Ioan 10, 10). Iar noi, la randul nostru, insetam de acest dar.

Arhimandritul Sofronie

Icoanele pictate de parintele Sofronie, stilul sau pictural, cat si conceptia sa despre iconografie au un caracter foarte personal. Toate acestea reflecta calea sa unica si evolutia sa, pornind de la avangarda rusa din anii 1920, trecand printr-o perioada intensa de cautari spirituale care l-au condus la Hristos, si culminand cu expresia iconografica a descoperirilor sale de o viata intreaga... Contributia sa in iconografie este reintoarcerea la esential, redarea unui mesaj minimalist, concentrandu-se pe elementele importante: persoana – si cea reprezentata in icoana, si cea care o priveste, inspirand o relatie vie intre acestea.

Rugaciunea parintelui Sofronie este locul de intalnire a doua realitati: Dumnezeul Cel Viu si viata acestei lumi. Tot astfel, in pictura, conceptia sa era fundamentata pe ideea patrunderii vesniciei divine prin contemplarea realitatii vizibile.