Dupa cum arata R. Findlay (1984), urmand exemplul lui Dostoievski, care arata ca literatura rusa s-a dezvoltat pe radacinile pieselor lui Gogol, teoria pura a comertului international a germinat din solul fertil al Capitolului 7 al lucrarii lui David Ricardo („Principiile…“). Exemplul, incredibil de simplu, al schimbului de vin si stofa intre Anglia si Portugalia, a patruns in miezul conceptului de avantaj comparativ, concept care ingloba in el esenta echilibrului cerere-oferta pe pietele produselor respective, ale factorilor de productie, precum si pe pietele internationale.

Acel exemplu, devenit clasic, dupa cum il califica si Manoilescu (1931) in incercarile sale de imbogatire a teoriei avantajului comparativ, sta la baza teoriilor actuale ale schimbului mondial de marfuri. Mesajul esential pe care aceasta lucrare il ofera lumii este ca schimbul international nu reprezinta un scop in sine sau un fenomen separat al economiei unui stat: comertul international a aparut ca o extindere necesara a economiei natiunilor, in incercarea lor de a se dezvolta continuu, de a asigura un nivel mai ridicat al bunastarii. El se afla in interdependenta cu restul componentelor economice nationale, sistemul productie-consum-acumulare-schimb exterior fiind un sistem cu reactie negativa (feed-back-ul asigurand stabilitatea sistemului).