Intr-o conferinta din 1936, intitulata „Fundamentele dreptatii nationale”, Nicolae Iorga sublinia cat de important este „sa se cerceteze linistit, ca o problema de stiinta, bazele, fundamentele insesi a ceea ce se numeste la Budapesta «dreptate nationala»”, anume „lasand la o parte orice consideratii s-ar mai putea face in jurul momentului politic si motivelor unei astfel de manifestatii pe care o putem privi cu siguranta constiintei si a pregatirii noastre”. Astazi, la aniversarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, siguranta constiintei juridice romanesti ca parte a unei constiinte nationale sigure de sine si, pe cale de consecinta, a pregatirii noastre de a apara, impotriva unor noi amenintari si cu noi mijloace, drepturile istorice si naturale romanesti pare sa cedeze din ce in ce mai mult teren manifestatiilor prin care semnificatia acestui eveniment este relativizata si minimalizata. Luand in considerare momentul politic al timpului nostru si identificand paralelisme si continuitati intre revizionismul maghiar interbelic si ceea ce am putea numi un revizionism romanesc mascat din ultimele doua decenii, lasand la o parte motivele acestuia, credem ca o analiza a legaturii dintre problematica Tratatului de la Trianon si fundamentele dreptatii noastre nationale – altfel spus, ale indreptatirii existentei romanilor intr-un stat national unitar – constituie un demers oportun pentru restaurarea deplina si integrala a constiintei juridice romanesti.