„Gandirea muzicala insasi, o ultima frontiera conceptuala a acestui volum, se dovedeste astfel a fi o entitate – substanta, proces si spatiu –, in care presiunea a priori-cului intuitiv si preformal forteaza declansarea vointei de forma si infaptuire in act. De aici porneste cumularea convergenta a elementelor, precum si multiplicarea progresiva a relatiilor intre acestea, inspre un a posteriori al compozitiei muzicale interpretate ca un fapt «tricefal» – psihologic, cultural, dar si unul esentialmente ontologic. Or, aceasta din urma calitate isi legitimeaza valoarea, intai de toate, ca semn reprezentativ al gandirii care i-a si dat nastere. Este chiar gandirea muzicala a compozitorului, care isi este siesi primul ascultator, interpret si critic evaluator. ?i oricat de multa importanta ar avea figura compozitorului, existenta muzicii isi capata sensul doar in cazul in care legitatile actului componistic ar corespunde, cel putin in bazele sale, cu legitatile receptarii.”