„Desi volumele ce alcatuiesc Trilogia satului C. contin printre cele mai reusite pagini de literatura a doliului din proza romaneasca, abia cu Hemiptera Andreea Rasuceanu exploreaza in profunzime tema mortii. Romanul este o meditatie ampla pe marginea ideii de sfarsit, inteles atat ca disparitie individuala, cat si ca disolutie colectiva. De la o regasire ce se transforma intr-o poveste de dragoste si care deschide trecutul spre amintirile de familie dintr-un Bucuresti aflat in continua schimbare pana la istoriile din timpul ciumei lui Caragea de la inceputul secolului al XIX-lea, Hemiptera este o relatare minutioasa, puternica si memorabila a obsesiei umane a sfarsitului, cum nu prea avem in literatura romana de azi si de ieri.” (Victor Cobuz)

„Hemiptera imbina un roman al memoriei si o metafictiune istoriografica pentru a surprinde instantaneele unor lumi aflate in pragul colapsului. «Totul se descompunea in jur, daca te uitai cu suficienta atentie», constata naratoarea unuia dintre planurile epice ale romanului. ?i totusi, oamenilor – indiferent daca traiesc in vremea ciumei lui Caragea sau in capitalismul postcomunist in care un mare parc bucurestean arde mocnit – pare sa li se fi atrofiat tocmai capacitatea de a percepe semnele apocalipsei transmise de plante, de insecte, de animale ori de diverse obiecte din realitatea imediata. ?i mai ales de cantecul cicadelor, care acompaniaza asurzitor dezagregarea lenta a unor comunitati captive in propriile fantasme ale dainuirii.” (Cosmin Borza)

„Hemiptera Andreei Rasuceanu se deschide, gratie pasiunii naratoarei pentru misterele trecutului, inspre istoria si mitologia unui vechi cartier de la periferia Bucurestiului. Balta alba, parcul si cimitirul reprezinta un ecosistem special, a carui emblema devine cicada, simbol al scriitorului ca specie. Viata si moartea se hranesc una din cealalta, la fel ca lumina si intunericul, amintirea si imaginatia, realitatea si fictiunea. Andreea Rasuceanu descrie palimpsestic lumi ale descompunerii si ale ruinarii, invaluite intr-o sfasietoare melancolie a trecerii, de o intensa poeticitate, deja un trademark al prozei sale. O proza care te prinde in mreje si te plimba hipnotic prin taramuri ale pustiirii si ale unei posibile, surprinzatoare renasteri.” (Gabriela Gheorghisor)