Rascolind prin cotloanele timpului te pandesc doua mari pericole: sa te pierzi sau sa isi pierzi credinta, si avansand pe firul cercetarii pot spune ca in ciuda intentiei de a demistifica subiectul si de a evidentia tipare ale unor actiuni premeditate cu un anumit rezultat scontat, a trebuit sa accept resemnat interventia miraculoasa a degetului lui Dumnezeu, Care actioneaza in istorie si ii corecteaza cursul.

Lucrarea de fata isi propune sa recupereze izvoarele si sa prezinte cadrul istoric si raporturile dintre Biserica si Stat in intervalul 379-438, dar si sa suprinda procesele care au contribuit la cristalizarea unei situatii cadru in care s-a dezvoltat Imperiul Bizantin in baza mostenirii ideologice teodosiene si a crestinsimului de factura niceeana, deoarece lui Teodosie cel Mare si urmasilor sai le revine meritul de a fi schimbat, impotriva tuturor sanselor, directia de increstinare a Europei prin eliminarea semiarianismului de toate culorile. Din acest motiv, posteritatea le datoreaza daca nu un cult pe masura celui pentru Sfintii Imparati Constantin si Elena, atunci cel putin o amintire pioasa si o (re)cunoastere a calitatii de patroni ai universalismului roman si ai ecumenicitatii Bisericii.