„Poate ca destinul poeziei sta in varful unui creion, in varful ascutit si fragil al unui creion. Unei foi de hartie – lucrul cel mai vulnerabil din lume – noi ii incredintam adevarul nostru, umbra noastra, secretul nostru, latura ascunsa si fierbinte a glasului nostru, partea cea mai substantiala a vietii noastre. Acestui alfabet – care poate peste un secol nu va mai exista – ii dam intru pastrare lucrul cel mai drag si mai de neinlocuit care ne-a fost dat. Straniu acest paradox al poeziei: sa tintesti dainuirea si sa o faci cu mijloacele cele mai sarace, cele mai vechi si mai lipsite de aparare: cele aflate in afara actualitatii, in afara comertului, in afara economiei, in afara a toate, uneori chiar si in afara propriului eu de vreme ce noi scriem cu o parte a noastra pe care n-o cunoastem in intregime, o parte care e si nu e a noastra, care tasneste dintr-o zona obscura si secreta chiar si pentru noi. Secreta, iar uneori rascolitoare. Dar asa trebuie sa fie poezia: ca sa schimbe viata celui care o citeste, ea trebuie sa rascoleasca viata celui care a scris-o.“ — MILO DE ANGELIS