Deci Maria, luand o litra cu mir de nard curat, de mare pret, a uns picioarele lui Iisus si le-a sters cu parul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea sa-L vanda, a zis:  Pentru ce nu s-a vandut mirul acesta cu trei sute de dinari si sa-i fi dat saracilor?”     (Ioan 12, 3-5)

 Readucerea in actualitate a ideii construirii unei biserici catedrale patriarhale in Bucuresti, ca simbol al unitatii Neamului Romanesc, a dat nastere unor vii dezbateri publice in ultimii ani, degenerand in cele mai multe cazuri, in atacuri virulente de un rar barbarism la adresa Bisericii Ortodoxe.

Ideea ridicarii unei noi Catedrale Patriarhale in Bucuresti e veche, dar a prins viata in vremea noastra, supusa in decursul timpului unor critici bazate pe rationamentul ucenicului vanzator Iuda Iscarioteanul. S-a spus chiar ca ar fi „Catedrala sfidarii saraciei neamului”. Asumandu-si „logica lui Iuda”, unii indivizi dilematici, cu care avem onoarea de a fi contemporani, tin cu tot dinadinsul sa ne lamureasca ca banii destinati ridicarii Catedralei Nationale, ar fi putut fi folositi in proiecte caritabile sau in ridicarea de spitale.

Cititorii vor gasi in randurile de fata lupta dusa impotriva Bisericii noastre stramosesti in privinta Catedralei Patriarhale, dar si argumentele noastre in vederea sustinerii acestui edificiu ecclesial. Nu trebuie sa uitam  faptul ca am avut privilegiul  de a fi martori si ctitori ai unui proiect pe care inaintasii nostri l-au visat generatii la rand si pe care generatia noastra l-a dus la bun sfarsit.