Teologia ortodoxa nu este atat de mult despre Dumnezeu (cine ar sti cine este Cel ce Este?), cat despre modul cum lucreaza minunat in lume, motiv pentru care este doxologica, traita nece-remonial si frumoasa in toate formele ei de exprimare, imnografic, imnologic sau mistic, intru evlavie. Ea are menirea de a conduce pe credincios la „spor in viata si in credinta”, la  practici liturgice in mediul familial din orice timp si loc. Fiecare capitol se preteaza la a fi dezvoltat independent, prin comparatie cu alte dezvoltari interconfesionale, dar nu este obiectul nostru. Unitatea „biseri-cilor” nu constituie un subiect pentru teologi si teologie, ci este lucrarea Duhului Sfant; Ortodoxia se roaga pentru „unitatea Sfintei lui Dumnezeu Biserici”, care este una, sfanta, soborni-ceasca si apostolica. Ea este „cufarul” in care se afla comoara de pret a dreptei credinte, cutia cu pietre pretioase, ascunsa in adan-curile istoriei, care trebuie dezvelite si pretuite, nu ca pe o comoara pe care credinciosul o ravneste, ci ca pe o stare si un loc in care este invitat sa intre; ce altceva ar putea fi sfantul decat o nestemata?