In fata (i)realitatii tot mai dependente de noile tehnologii ale informatiei, de inteligenta artificiala si de razboaiele de langa noi, o adolescenta face apel la o lirica post-romantica si a lacrimilor (”printre lacrimi imi vad obisnuita infatisare”, ”milioane de lacrimi siroaie”, ”in ploaie se resimt lacrimile tale”, ”pe chipul tau as vrea sa-mi vars o ultima lacrima”, ”cand viata mi se scurge-n lacrimi”, ”lacrimile ce imi erau pe chip mi s-au transpus in suflet”, ”lacrimi de smaralde”, ”lacrimile tale sunt un scut”). Inevitabilele iesiri stilistice din decorul unui suflet ferecat de iubire anunta o lume din ah-uri sentimentale, verbiaj sfasietor si suflete ravasite. Adina Pitigoi pariaza pe dragostea ”predestinata, impartasita si vindecatoare”. Cartea ei este inca o dovada la poezia este cea mai fina terapie de sine prin care putem alunga spaimele si demonii din interior.

Dan Mircea Cipariu

Adina Pitigoi pariaza pe dragostea „predestinata, impartasita si vindecatoare”. Cartea ei este inca o dovada ca poezia este cea mai fina terapie de sine prin care putem alunga spaimele si demonii din interior.

Vis

Visez cu ochii inchis-deschisi cand imi lipsesti,

Orice moment al vietii e eclipsat de tine,

Ma sfatuiesc in fiecare noapte cu corpurile ceresti,

S-aluneci printre stele, sa te intorci la mine.

Ca sub privirea ta sa-ncep din nou sa ma topesc,

Ca dor de tine-mi e si-atunci cand esti aproape,

Mai mult de-o viata as putea sa te iubesc,

La nesfarsit sa te astept, zilele sa-mi ingroape.