"Simplul contact cu miscarea mintii, folosindu-ne de Atentia globala, produce un efect surpriza. Tot ce este intampinat in acest fel, fara sa urmarim un anumit scop sau sa anticipam un efect sau rezultat, dispare in mod spontan. Disparitia gandului, imaginii, senzatiei determina implicit un Vid psihologic. 

Concomitent cu aceasta Tacere sau Pace a Sufletului, fiinta intreaga, libera in mod natural, se extinde la Infinit. Spatiul liber, determinat de golul psihologic, a constituit o veritabila fereastra spre Eternitate. In aceasta clipa de transcendenta din lumea finita in Nemarginire ni se reveleaza adevarata noastra natura definita atemporala – Divinitate manifestata Acum si Aici drept Pura Constiinta.”  - ILIE CIOARA

Candva, foarte de mult, cu miliarde de ani in urma, din Eterna Lumina, o mica Scanteie, aidoma Sursei, urmand Legea Dragostei, s-a coborat in lumea materiei brute, spre a implini un tainic destin.

Dupa ce a parcurs cele doua regnuri: mineral si vegetal, iata ca ajunge, in final, in regnul animal. De la cea mai elementara forma de viata se urca din specie in specie, totdeauna aspirand spre structuri tot mai elevate, pana ce ajunge la fiinta om. Acest urcus nu se putea realiza decat prin adaptari la conditiile aspre climatice, procurarea anevoioasa a hranei si lupta contra altor forme de viata mai putin evoluate. Vitregia acestor factori – potrivnici unei existente linistite – au silit structura umanoida sa-si creeze mecanisme specifice de supravietuire. Experientele acumulate de fiecare data, de fiecare generatie, s-au transmis ereditar, dand nastere actualei fiinte umane.

Actuala fiinta umana, asa cum se manifesta ea astazi, functioneaza potrivit celor trei insusiri fundamentale: afectivitate, intelect si vointa.

Intrebarea pe care ne-o punem este aceea de a descoperi daca noi insine functionam sau nu functionam logic, rational, in concordanta cu Adevarul Absolut, pe care ni-l impune "Binele general al intregii societati umane”?

Daca fiecare dintre noi apreciaza ca perfect normala atitudinea egoista a insului, in raport cu restul societatii, concluzia este pe cat de dureroasa, pe atat de pagubitoare. In acest nefericit caz nu este nimic de facut. Vom continua sa ne adaptam, in mod constant, la comportamentul psihologic in care primeaza interesul personal, familial, de grup: etnic, politic, religios etc.

Aceasta adaptare psihologica ne degradeaza in primul rand pe noi insine si, prin noi, intreaga colectivitate umana. Fiindca noi si lumea suntem parti componente ale unuia si aceluiasi suflet omenesc. si fiecare comportare a unuia dintre noi va crea un sir de reactii, cu urmari nefaste, asupra tuturor semenilor.

Daca pe plan fizic, adaptarea se inscrie ca o necesitate impusa chiar de supravietuire, pe plan psihologic, dimpotriva, ea se vadeste ca o adevarata calamitate morala. si iata si motivatia acestei afirmatii.

Cand acordam importanta exagerata bogatiei materiale sau depozitului memorial – adica inscrisurilor intelectuale – relatiile cu semenii nostri vor fi conditionate de aceste doua acumulari. Saracul invidiaza pe cel bogat, iar acesta din urma dispretuieste pe cel nevoias.

La fel si stiutorul, fie el filozof, savant sau acel intelectual posesor de diplome si alte titluri academice, vor privi restul lumii, de undeva, de pe o inaltime imaginara. Asemenea atitudini constituie obstacole, care opresc si intarzie eliberarea din captivitatea egoului ignorant, haotic si posesiv.

Dupa despartirea de corpul fizic, prin asa-zisa moarte, la trecerea Dincolo, in lumea astrala, sufletele se aseaza pe niveluri de evolutie, potrivit calitatilor lor morale si nu dupa cantitatea cunostintelor acumulate sau averea lasata in urma mostenitorilor.

Revenim la reincarnare pe Pamant, printr-un sir imens de vieti, tocmai datorita neintelegerii sensului real al existentei. Venirea aici are un singur scop: Sa ne descoperim acea Particula divina, aflata in noi, care actioneaza – prin dragoste, la demolarea constiintei de suprafata a egoului. Mintea noastra particulara, prizoniera a trecutului, constituie, de fapt, adevaratul obstacol, care ne intarzie intoarcerea la Sursa Luminii, de unde, odinioara, am coborat.

Daca aceasta descriere o intelegem prin traire directa, Pacea Sufletului vine de la sine, ca o binecuvantare. si, ca om liber, detasat de toate desertaciunile acestei lumi, vom pune existentei noastre un nou temei, in care Viata si Iubirea merg impreuna in climatul Vesniciei. Individul astfel realizat, prin transformarea sa radicala, influenteaza benefic intreaga lume.

Inca mai precizam ca aceasta puritate sacrosancta, care ne prilejuieste integrarea in Necuprins, o datoram Atentiei spontane, lucide...