O poveste de dragoste devoratoare si autodistructiva

Invitatia la vals este unul dintre cele mai apreciate romane ale literaturii interbelice, iar in cei aproape nouazeci de ani scursi de la prima sa aparitie, in 1936, a fost publicat in zeci de editii. Drumes spune povestea de dragoste dintre Tudor si Micaela, o experienta macinata de excese emotionale, gelozie si jocuri ale seductiei. O poveste de dragoste sau o poveste despre razbunare? Si una, si alta, Invitatia la vals da ritmul unui dans ametitor – iar nicidecum un simplu vals –, care-o sa te lase fara rasuflare. 

Tudor, pentru care femeile nu mai reprezinta un mister, este intrigat de lipsa de interes a Micaelei si vrea cu orice pret sa o seduca. Tanara studenta, aparent neclintita in fata declaratiilor acestuia, se lasa atrasa intr-un joc al voluptatii ale carui reguli ii sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagonisti, prinsi in valtoarea pasiunii, este o continua lupta de cucerire, devoratoare si autodistructiva.

„Tudor si Micaela – personajele centrale ale acestui roman – nu se gandesc ca an eye for an eye makes the whole world blind, iar setea lor de razbunare te face sa te intrebi unde se termina dragostea si incep orgoliile. Si, mai ales, pana unde poti merge manat de ambitia diabolica de a-l face sa sufere pe omul pe care-l iubesti cel mai mult." - Beatrice Feleaga

Cinci citate alese de redactorul cartii:

„Nu sorbi prea insetat din fericire, caci fericirea e insatiabila ca apa sarata a naufragiatului: cu cat bei, cu atat iti creste setea. O fericire egala e plictisitoare sau, mai bine zis, nu e fericire.”

„Mi se pare ca te vad in toate femeile si nu te aflu in niciuna. Te simt cand prezenta, cand plecata – totusi mereu actuala. Daca uneori te prind de mana, faptura ta se topeste ca un fulg de zapada...”

„Cine ar putea sa-mi smulga radacinile ei crescute pana in adancurile mele cele mai insondabile? Iubirile mari sunt tocmai acelea de care te indoiesti mai mult.”

„In definitiv, ce [altceva] e dragostea decat o taina pe care o ascund indragostitii si o poarta in umbra, de frica luminii? Indata ce taina se da pe fata, dragostea vestejeste, isi pierde fragezimea, vraja devine ceva obisnuit, de toate zilele.”

„Iubirea e nesatioasa, de un egoism salbatic, vrea sa-i sacrifici tot, fara a-i cere nimic in schimb, multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera. Eu am ravnit totul, pentru ca iti dadusem totul. Oricum, ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau. De aici a pornit eroarea, de la acest schimb in aparenta just. Dar ce experienta aveam, de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala, ca balanta atarna cand intr-o parte, cand intr-alta, dupa imponderabile de care arar ne dam seama. In cazul nostru, balanta atarna in favoarea ta, lanturile cu care ma incatusai erau mai puternice decat ale mele.”