Jurnal de la saisprezece ani si Adolescentul sunt doua dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice ale lui Yasunari Kawabata. Fie ca e vorba de agonia bunicului, evocata deopotriva cu compasiune si exasperare, fie ca e rememorata iubirea interzisa, platonica pentru un coleg de liceu, regasim in aceste pagini cateva dintre temele care l-au urmarit pe Kawabata de-a lungul vietii: sentimentul pierderii ireversibile a celor dragi, singuratatea, dificultatea de a surprinde adevarurile ultime, fragilitatea dragostei.

„Ceea ce mi s-a parut cel mai straniu cand am descoperit jurnalul a fost faptul ca nu-mi aminteam deloc de viata de zi cu zi povestita aici. Daca nici eu nu-mi amintesc de zilele astea, oare unde s-or fi dus? Unde-or fi disparut? M-am uitat in urma dupa amintirile vechi si m-am gandit la ce pierd oamenii odata cu trecutul lor.
Si acum mi se pare straniu faptul ca am trait zilele astea si nu-mi amintesc de ele – prima dintre problemele pe care le prezinta Jurnalul. Chiar daca nu-mi aduc aminte de zilele astea, nu-mi vine sa cred ca pur si simplu au disparut, ori s-au pierdut undeva in trecut. Dar Jurnalul nu este o lucrare despre memorie sau lipsa ei. Nu e nici un comentariu asupra semnificatiei timpului si a vietii. Am certitudinea, insa, ca pentru mine este un punct de reper, un indiciu.“ (Yasunari KAWABATA)