La 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325), unde Sfintii Parinti au formulat dogma trinitara sub forma Crezului baptismal, ne amintim de principiul patristic: „Noi credem asa cum ne botezam si ne botezam asa cum credem”. Sfantul Vasile cel Mare († 379), in tratatul sau Despre Sfantul Duh (§12), invoca practica baptismala universala ca argument pentru consubstantialitatea si egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi, intrucat chiar si majoritatea ereticilor foloseau formula trinitara de botez si intreita afundare, doar ca nu le intelegeau sensul autentic.

Botezul „in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh”, instituit de Insusi Hristos (cf. Mt 28:19) si formula liturgica derivata din aceasta porunca evanghelica, in ciuda unor diferente locale, erau cunoscute si practicate cu fidelitate in toata lumea crestina. Astfel, lex orandi devenea un fundament incontestabil pentru lex credendi, iar marturisirea de credinta ceruta de Biserica inainte de Botez, nu era perceputa ca un examen academic, ci ca o rugaciune si un act liturgic din care, in masura conlucrarii cu harul, se naste intelegerea si trairea credintei. De aceea, Biserica boteaza inclusiv pruncii care inca nu pot vorbi, dar care mai tarziu invata sa se insemneze cu semnul Sfintei Cruci si sa rosteasca: „In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh” - asa cum au fost botezati. Acest gest, bogat in forma si continut, devine temelia marturisirii si trairii credintei „in Hristos si in Biserica” si o punere in lucrare a Botezului.

Cartea de fata dezvaluie intr - o maniera stiintifica si teologic - pastorala modul si contextul istoric in care s - au format si transmis textele si riturile baptismale, cum au fost ele interpretate teologic in diverse epoci, si cum continua pana azi sa transmita mesajul viu al credintei. Aceasta sinteza istorica si liturgica este o invitatie pentru preoti si teologi, dar in egala masura si pentru orice crestin care - si ia in serios Botezul, sa (re)descopere legatura dintre credinta si cult, dintre dogma si rugaciune, dintre Traditie si actualitate.