Omul, preferandu‑se pe sine, I‑a intors lui Dumnezeu spatele si a aflat moartea, deoarece nu exista viata in afara lui Dumnezeu. Iar atunci cand omul a transformat integritatea vietii in separare, pacat si singuratate, Dumnezeul‑Om, Iisus, a intrat in tinutul mortii si a calcat in picioare moartea, „celor din morminte viata daruindu‑le”. Aceasta este viata – sau, mai degraba, Dumnezeu, Datatorul de viata – pe care, in cele din urma, o sarbatorim prin riturile funerare, in slujba inmormantarii. Adevarata celebrare crestina a mortii transforma pe vecie imnul funebru in cantarea plina de bucurie: „Aliluia” – cantarea celui care, dincolo de viata aceasta, dincolo de moartea aceasta, Il vede pe Dumnezeu si numai pe El, al carui suflet doreste si tanjeste sa intre in „curtile Domnului”, ale carui inima si trup s‑au bucurat in Dumnezeul Cel Viu. Asadar, in cartea de fata ne vom indrepta atentia tocmai catre aceasta celebrare a unui Dumnezeu Viu, din cadrul liturghiei inmormantarii.

Alexander Schmemann