Intrebarea polemica a lui Tertulian, „Ce au in comun Atena si Ierusalimul? Academia si Biserica?”, a strabatut istoria crestinismului si nu de putine ori revelatia si experienta credintei au fost afirmate in tensiune cu „ intelepciunea din afara”. Insa exista si o traditie apologetica, inaugurata de Sf. Iustin Martirul si Filosoful, potrivit careia filosofia care - L cauta pe Dumnezeu primeste providential capacitatea de a veni in intampinarea revelatiei si de a ajuta la formularea teologica a credintei. Parintele prof. Nichifor Tanase preia curajos aceasta mare tema a inceputurilor crestine si o trateaza erudit si convingator in spatiul cercetarilor despre isihasm si al raporturilor acestuia cu filosofia. Cu o exceptionala cuprindere teologica si istorica, cartea sa ne vorbeste despre natura si scopul teologiei rasaritene, analizand diferentele si complementaritatile fata de cea occidentala. Perceptiile inradacinate sunt salutar nuantate, iar marile dimensiuni ale teologiei ortodoxe de inspiratie palamita sunt vazute in complexitatea lor structurala si puse in lumina cu prospetime si rigoare. Parintele prof. Nichifor Tanase ne arata cum ratiunea, in exercitiul ei hermeneutic, iese din capcanele autoreferentiale si devine instrumentul unei logici pe care insasi cunoasterea experientiala a lui Dumnezeu o contine, fara a se reduce la ea. Experienta luminii, odata incredintata limbajului uman, nu neaga ratiunea creata, ci o inalta si o transfigureaza.