„Cartea Doamnei Ada d’Albon este o multipla sfidare: la adresa varstei, a bolilor, a istoriei, a mentalitatilor actuale, ba chiar a Facebook-ului. Este cartea unei invingatoare suferind. Avem de-a face cu un jurnal „publicat”, in modul cel mai postmodern, mai intai pe Facebook. ?i aici apare, dupa parerea mea, cheia de lectura: nimic din vulgaritatea, precaritatea intelectuala si sintactica si morala caracteristica Retelei nu apare in acest text clasic, adica scris in stilul inalt. Fastuos. Autoarea scrie in fata unui public (Reteaua devine scena), instinctul de actrita este irepresibil, ea se arata, se joaca pe sine insasi cu autenticitate, forta dramatica, impetuozitate, sinceritate definitiva. Scrie acut, dar cu acea bogatie de nuante si arome ale unei limbi care apartine din ce in ce mai mult numai generatiei sale, se pierde venind spre prezent. Cartea trebuie, sigur, citita in continuarea volumului de memorii „Ultima vara in Bretania”. Sunt, pe de o parte, amintiri din familie, din apropierea lui Sadoveanu, evocarea unei copilarii absolut idilice si tocmai de aceea realiste., Christian Craciun