Izvorul vietii este Iubirea. Iubirea aduce plenitudine in viata.
Viata devine reala cand omul cunoaste Iubirea. Daca omul nu cunoaste Iubirea, nu poate sa inteleaga viata. Daca nu intelege viata, nu poate sa inteleaga timpul. Daca nu intelege timpul, viata lui va fi doar un sir de situatii disonante care il vor face foarte nefericit. In afara de Iubire, viata este lucrul sublim. Viata este rodul Iubirii. Dar Iubirea si viata nu sunt unul si acelasi lucru. In viata, vedem constant derulandu-se doua procese: unul este procesul distrugerii, celalalt este procesul redresarii.
   
Aceste doua procese nu exista in Iubire. Ea e ceva pur, este „unu". In viata exista diferentierea.
O viata fara iubire n-are niciun sens. O astfel de viata este doar un sir de suferinte, o viata in care nu facem decat sa cadem si sa ne ridicam. Fara afectiune, viata nu se poate manifesta. Nu exista viata fara afectiune. Primul impuls ii este dat de afectiune. Ca sa arati ca traiesti, trebuie sa iubesti. Sensul vietii se rezuma la a iubi si a fi iubit. Viata temporara e umbra vietii, este cea mai mica proiectie a „ansamblului" vietii. Viata vesnica cuprinde posibilitati infinite. Ea ofera toate conditiile necesare unei evolutii rationale. Prin viata in „ansamblul" ei se intelege Marele Suflet-Unu al Universului, care se manifesta in toata natura vie. Sufletele noastre sunt organe ale acestui Mare Suflet, emanatiile lui.