„Stiu ca malurile cu marinimia lor telurica si zavoaiele cu misterele lor ma asteapta si azi la priveghiul timpului netrecator, cand pasiunea pentru natura si arta ne-a infratit pentru totdeauna. Si totusi, de ce maluri? Sa fie pictura viata mea de rezerva? La intalnirea dintre luminile si umbrele pe care le avem cu totii si unde se constata gramajul unei constiinte de sine? Arta – ca o tulburare de sine, dar, mai degraba ca o clipa de spaima a vocatiei nu numai resimtita, dar si expusa, atunci cand nimic nu-ti mai poate alunga nevoia de a-ti aseza fata in tiparul dinainte pregatit de har, atat cat este acesta. Pictura – poate, un drum clar si obscur in acelasi timp; drum pe care il putem compromite chiar pasindu-l, si asta doar pentru a adauga calvarului nedumeririlor inca o mirare – posibil autentica. O constanta a preocuparilor mele tematice – malul – ca loc preferat al unei suspendari intre cer si ape, teritoriu dramatic, falie in fiinta naturii, isi releva rolul sau mai mult decat geologic. Acest puternic decor – cortina vie ascunzand posibile orizonturi – paradoxal, creste adancindu-se, devenind corpul teluric al unei clepsidre, prin care acelasi timp se scurge, de data asta insa, compus din tente de culoare, desfasurate dinamic si cu ostentatie cvasiabstracta.”