O poveste de dragoste, in ritm de sincronicitati, marturie a bucuriei de a trai si a credintei in puterea launtrica a omului. Intr-un crescendo la inceput temperat si apoi din ce in ce mai alert, rutina vietii se impleteste cu ineditul in moduri neasteptate, iar personajele principale sunt antrenate in situatii care le schimba pentru totdeauna existenta si modul de a privi lumea. Cea mai mare piedica in calea realizarii este uitarea. Uitarea de sine, amnezia celui picat in resemnare si indoiala. Exista cu adevarat viata dincolo de trauma? Cum mai poti gasi calea spre casa, cand toate bornele interioare au fost deplasate? Mai sunt oare forte divine care sa creada in oameni si sa vegheze indeaproape corijarea unei linii temporale ce duce la dezastru? Exista cu adevarat un tainic experiment uman a carui menire se intinde pe eoni si totusi isi pune speranta in fiecare individ in parte? Acestea sunt principalele intrebari de-a lungul carora se tese firul rosu al povestii...

Fragment din cartea "Memento vivere!" de Ilinca Rusu

"Am fost invatati ca povestile sunt plasmuire a imaginatiei, dar cele mai inspirate povesti reprezinta de fapt singurele farame de realitate. O realitate in ritmurile naturii si a plecarii pasarilor, o realitate fata de care ne-am sigilat cu totii timp de secole, milenii chiar, pentru a trai cu privilegii ce-au sfarsit prin a ne impotmoli in strambe neputinte. Realitatea povestii este realitatea sufletului care isi descopera libertatea devenirii. Atata timp omenirea nu si-a mai ingaduit sa vorbeasca deschis despre astfel de lucruri, asa ca avem nevoie de povesti si povestitori. Ca un leac pentru crunta deficienta in care ne-am scufundat, uitand cine suntem, uitandu-ne puterea..."