Scrise cu remarcabil talent de povestitor, Memoriile lui Valeriu Anania acopera o lunga perioada, din anii ’30 ai epocii interbelice, cind, adolescent fiind, frecventa cursurile Seminarului Teologic Central din Bucuresti, si pina in 1993, cind este ales arhiepiscop. Avem astfel panorama unor epoci si regimuri politice diverse din istoria Romaniei, odata cu imaginea completa a biografiei autorului, de la adolescenta si tentatiile legionare conjuncturale la rolul jucat in tentativa de retragere din functie a Prea Fericitului Teoctist si alegerea lui Daniel ca mitropolit al Moldovei, in 1990. Memoriile au inserturi de jurnal si sint redactate in doua etape: o prima parte pina la intoarcerea din SUA, in 1976, iar o a doua parte dupa 2001, cind autorul recupereaza mai vechiul manuscris.

„Tragismul vietii sale este refluxul vointei de a reuni contrariile, in pofida unei istorii care absolutizeaza partialitatea si partizanatul. Nu e de mirare ca atitudinea respectiva, ostila oricaror incadrari definitive, a provocat animozitati, acuzatii virulente sau, dupa caz, nedumeriri. Unii au interpretat-o ca pe un riscant proiect polifonic, invecinat cu spiritul faustic al modernitatii. Altii au vazut in ea proba unor ezitari esentiale. In ce ma priveste, cred ca adevarul se afla aiurea. Parintele Anania este prin excelenta un om liber, un om care a refuzat sa-si sacrifice inzestrarile pe seama modelelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligatiilor circumstantiale. Vor fi fiind toate acestea semnele unui parcurs contradictoriu? Nicidecum. Descifrez in ele, dimpotriva, vocatia unei coerente paradoxale, care face din demnitate o suprema valoare si cultiva neatirnarea ca pe un superlativ al smereniei.” (Teodor Baconsky)