Intre 1959-1961, Umberto Eco a publicat in revista italiana Il Verri o serie de texte satirico-parodice vizind o diversitate caleidoscopica de teme ale lumii contemporane. Peste doi ani, in 1963, textele aveau sa fie strinse in volumul de mare succes Jurnalul minim. Un nou volum, Il secondo diario minimo, a fost publicat in 1992. Versiunea romaneasca reprezinta o selectie din aceasta ultima editie.
Tonul sarcastic si ironia muscatoare fac ca tusele groase in care scriitorul italian infatiseaza o realitate sau alta sa scoata in evidenta tocmai acele detalii stinjenitoare si siciitoare, pe care, dintr-o prea mare obisnuinta cu ele, nici macar nu le mai bagam in seama. Dupa cum insusi autorul marturiseste, intentia cartii - a carui deviza este Lasati-ma sa ma amuz! - depaseste cu mult semnificatia etica a dictonului Ridendo castigat mores. Caci aici nu intentia moralizatoare precumpaneste, ci dorinta lui Eco de a induce cititorului acea luciditate amara pe care n-o poti indeobste capata decit amuzindu-te copios. Treptat insa, savoarea umorului va lasa locul unei alte savori, mai adinci si mai staruitoare, aceea a tristetii de a ne simti pusi in fata unor adevaruri pe care am fi dorit sa nu le stim.