Scrisul sau este dens, robust si analitic in cea mai buna maniera traditionala. Povestirile sale au in dinamica lor conflicte pasionale, sociale, chiar politice, propunand personaje vii, cu profiluri frumos desenate in tuse groase si ferme, cultivand  un dialog polemic si mereu antrenant.

(…) Cu alte cuvinte, Mircea Ioan Casimcea este un prozator complex (daca mai adaugam ca pe langa volumele de proza – povestirti, nuvele dar si romane – s-a incumetat a pasi pe teritoriul liric, publicistic si chiar pe cel de exegeza literara, cu cartile pe masa in fiecare din aceste domenii), un prozator cu o biografie literara pe care pot s-o consider, cu toata indreptatirea, ca fiind opera unei constiinte ce stie sa se exprime in Agora, direct, fara ezitari, in felul sau de a cultiva verbul, deci, original.

Volumul de fata probeaza cu prisosinta acest lucru, asa ca putinele mele randuri de introducere, nevrand a fi un exercitiu analitic, tin sa atraga atentia cititorului ca a luat in maini o carte asupra careia merita sa staruie si sa reflecteze cu folos… (Constantin Cublesan)