Camil Demetrescu si-a scris amintirile in anii ’70 si ’80, in conditii pe care orice memorialist le-ar considera potrivnice: turnat de informatori, arestat din nou si condamnat, „influentat pozitiv”, fara succes, de persoanele de sprijin ale Securitatii, perchezitionat si urmarit incontinuu.

In acei ani, ca si acum, amintirile lui Camil Demetrescu alcatuiau una dintre putinele marturii veridice despre diplomatii romani din perioada interbelica si din anii razboiului. Figuri precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Grigore Niculescu-Buzesti, Constantin Visoianu, Victor Radulescu-Pogoneanu, si nu doar ei, straluceau prin spirit, buna-credinta si competenta.

Aceleasi memorii politice mai aratau, atunci, ca si acum, ca, in anii razboiului, in Ministerul Afacerilor Straine, colaborand cu partidele politice democratice, cu armata si cu regele Mihai, o echipa de diplomati a cautat solutii pentru salvarea in extremis a Romaniei si a reusit sa strice planurile Uniunii Sovietice. Asadar, pentru regimul comunist, fragilul fost diplomat si neinduplecatul fost detinut politic era un pericol major, fiindca, prin Note, relatari, contrazicea versiunea oficiala, mincinoasa si triumfalista asupra actului de la 23 august 1944, pe care comunistii l-au confiscat si l-au transformat intr-un fals mit fondator al nefastei lor istorii.

„Nu datoreaza nimanui nimic, tara insa ii este obligata la recunostinta si pietate. Este unul din fauritorii Armistitiului, si omul care l-a felicitat ultima data pe Iuliu Maniu, inlacrimandu-l, cu ocazia aniversarii actului Unirii. A facut-o la inchisoarea din Galati, asumandu-si toate riscurile ce decurgeau din nerespectarea regulamentului. Dar nu numai atat, a facut-o solemn, distins, cu eleganta si demnitatea care-l caracterizau.” (Mihaela Barbus)

„Prima editie a acestor memorii politice a aparut, in 2001, cu un cuvant-inainte semnat de Mihaela Barbus, care, impreuna cu Anca Cernea, este legatara universala a lui Camil Demetrescu, drept care se extinde si asupra operei testatorului. «Opera», folosit aici, nu este doar un termen specific legislatiei drepturilor de autor, ci si cuvantul care descrie cel mai bine acest text memorialistic cu reale calitati narative si stilistice. Note, relatari, care astazi, din cauza unui tiraj foarte mic, nu mai e de gasit nici macar in anticariate, a circulat printre prieteni si printre cunoscatorii «problemei 23 August 1944», ca si cum ar fi fost un text clandestin, ceea ce, in anii ’70 si ’80, chiar a si fost.” (Catalin Strat)