Afirmat in cadrul „generatiei ’60”, poetul, gazetarul si eseistul Nicolae Dragos a strabatut, cu o perseverenta de destin literar demn de admirat, ultima treime de secol XX, aflandu-se acum, catre sfarsitul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, ca poet exprimat pe deplin, menit a rezista, in engramarea tematica si realizarea artistica, timpului, cu minime pierderi pentru vama trecerii si petrecerii prin epoci de varii formate social-istorice…

Contemporan, asadar, cu felurite ispite, tentatii novatoare si exhibitii experimentaliste, poezia lui Nicolae Dragos a ramas, in linii mari, egala cu sine, constanta, atat in viziunile ei traditionalist-istorice, cat mai ales in reverberatiile perceptive ale chtonicului, cu ecouri arhaice, pline de arome si sonuri colinare, in care elemente ale cerului si pamantului isi stau fata in fata, oglindindu-se unele in altele si dezvoltand, astfel, simfonia nostalgica a unei constiinte poetice incercate de nostalgia vetrei natale si a originarului.

Artist al cuvantului, preocupat pana la obsesie de rosturile acestuia si de taina „zidirii” catedralei sale de cuvinte, Nicolae Dragos este autorul unor arte poetice autentice, de reala profunzime.