„Dragomir nu-si propusese sa aiba nici un «destin cultural». Spre deosebire de Noica, ce-si pregatea in noaptea istoriei, scriind tenace si incapatanat, viitoarea iesire la lumina ca opera, Dragomir isi asuma dintru inceput istoria ca noapte eterna si se retrage in intimul pur al luminii sale interioare. Daca nu gresesc, cred ca e singura gandire specializata filozofic din istoria Europei care s-a decuplat total de orice manifestare culturala prezenta sau viitoare.

Gandirea lui Dragomir este neverosimil de pura tocmai pentru ca nu «iese pe strada», nu ia parte la dispute si nu se hraneste din vanitatea participarii la turniruri intelectuale. Ea reprezinta performanta pura a posibilitatii de filozofare a unei fiinte care se exerseaza intr-o catacomba a istoriei. In frenezia lui de a intelege totul era ceva din psihologia unui etern student care abordeaza Creatia ca pe o tema si care se pregateste asiduu pentru ziua in care urmeaza sa fim examinati de Dumnezeu.

De altfel o stie si o spune, in 8 ianuarie 1993, intr-o formidabila nota din carnetele intitulate Seminte: «In fond, eu fac o teza de doctorat la Dumnezeu.» Lucrul cel mai important care s-a intamplat in viata lui Dragomir este tocmai acesta: la un moment dat, si-a schimbat conducatorul tezei. A trecut de la Heidegger la Dumnezeu.“ (Gabriel LIICEANU)

Fiecare suntem un amestec de ceea ce suntem, ce credem ca suntem si ce am vrea sa fim.
Viata e un joc pe viata si pe moarte, in care, la sfarsit, credem ca stim ce-ar fi trebuit sa facem.
Filozofia e poate indeletnicirea cu de toti cunoscutele si de nimeni stiutele.
Comunismul e o minciuna, democratia e un neadevar.
50 de ani de nemultumiri si ura conteaza, nu?
De aproape 70 de ani „acasa“-ul meu e filozofia.

Ioan S. Pop, „Filosofia ca exercitiu clandestin“ (Contributors.ro, noiembrie 2016)

Gabriel Liiceanu, „Centenarul unui ganditor solitar“ (Contributors.ro, noiembrie 2016)