Nimigean incearca sa articuleze ceea ce, cu un termen preluat de la vechii greci, Michel Foucault numeste hypomnémata („suporturi de memorie”). Asadar, notatii lapidare, citate reale sau fictive, contrageri aforistice, sonoritati gratuite, comentarii, diverse extensii. O face à la légère, dar nu la intimplare, urmareste empatic (modelul ar fi, la noi, Lucian Raicu) citeva teme si citiva autori (in primul rind Marcel Proust, Philippe Muray, Simone Weil, Paul Goma), invoca intermitent, dar tenace un „principiu al metalepsei” si totodata il ilustreaza necenzurindu-si interventiile subiective (chiar cu o unda de lirism) acolo unde le simte irepresibile si necesare. O ureche de om pe o spinare de soarece se intreaba in ce masura postulatul estetic al literaturii il implica pe cel ontologic, in ce masura literatura isi mai poate apara miza existentiala si cum anume – astazi, cind distanta fata de activismele de toate culorile devine atit de greu de pastrat, iar infatigabilele fabrici de consens lucreaza la o turatie accelerata.
„Cartea de fata este un curajos exercitiu de gindire libera. Ea inregistreaza, in mod repetat, stupoarea, dezamagirea, pe alocuri furia ca ideologia e la fel de agresiva ca inainte de 1990. Cu antenele sale de scriitor, O. Nimigean sesizeaza si documenteaza modul in care in lumea noastra se ivesc tot mai multe restrictii, cum gindirea se muta in cliseu, iar controlul ei foloseste o presiune catifelata. O ureche de om pe o spinare de soarece e o pledoarie pentru gindirea vie, pentru gindirea critica, atit de putin profitabila azi, ca intotdeauna. E o carte despre o criza uriasa, in care ne abandonam voiosi, adaptati la societatea de consum. Dar mai ales o carte despre literatura care ne poate salva sau reda luciditatea.” (Bogdan Cretu)