Mario Vargas Llosa a reușit, fără îndoială, să capteze esența influenței lui Gustave Flaubert asupra literaturii moderne. Traducerea nouă de Marin Malaicu-Hondrari aduce la lumină această legătură complexă și subtilă, care nu este doar despre stil sau formă, ci despre disciplina interioară necesară fiecărui scriitor. Llosa, un maestru al cuvintelor, ne arată cum Flaubert a fost pentru el un far, un simbol al muncii neobosite și al dedicării. Deși Flaubert nu avea un talent innascut impresionant, a muncit cu sârguință până a devenit un titan al literaturii.

Într-o epocă în care realismul și naturalismul se îmbină cu noile forme ale romanului, Llosa ne atrage atenția asupra modului în care mulți scriitori au încercat să-și revendice o moștenire din partea lui Flaubert. Însă, cum ne arată și Llosa, nu toți au reușit să înțeleagă adâncimile și nuanțele muncii sale. Llosa reușește, totuși, să îmbrățișeze acest spirit și să aducă un omagiu unui om care a demonstrat că talentul poate fi o construcție personală, nu o predestinare.

Cartea ne vorbește despre cum perseverența poate înlocui talentul, o lecție pe care mulți scriitori aspiranți ar trebui să o învețe. Llosa însuși sugerează că, deși a pornit fără darul înnăscut al scriiturii, inspirația și încrederea găsite în Flaubert l-au ajutat să-și descopere propria voce. Așadar, "Grație lui Flaubert", Llosa a rezistat și a devenit un scriitor de renume mondial. Pentru cei care apreciază un studiu atent al formelor literare și al procesului creativ, această carte este nu doar o lectură, ci o experiență necesară.

Deși, poate, uneori, Llosa pare să fi fost dezamăgit de felul în care alții au perceput moștenirea Flaubertiană, el rămâne un apărător fervent al ideii că scriitorii trebuie să fie autentici și să nu se piardă în încercarea de a copia stiluri. Această carte, cu toate subtilitățile ei, este mai mult decât un simplu tribut; este o invitație la introspecție și o călătorie în propria noastră capacitate de a ne crea daruri din nimic.