„Eu am incercat sa exprim unitatea mistica a fiintei – tot la cincizeci de ani – atat in Geniul inimii, cat si in partea a treia a celuilalt roman in versuri, un roman-psalm – Ostrovul Invierii –, intitulata Prin ochii lui Adam, prin ochii Evei.

Drumul pana la acest varf l-am parcurs ca si cum as fi escaladat un platou montan la suprafata monoton, greu accesibil, extrem de periculos, impanzit de capcane ascunse ochiului; e ca si cand inaintam printr-un abis adanc, vazut ca un infern transformat, din timp in timp, in rai; incredibil, deci, adevarat e ca nu ma mai opream din cantat, in timp ce plonjam din ce in ce mai adanc in mine insami, negasind forta de a opri cantecul azvarlit pe hartie din nevoia de a ma elibera din iuresu-i de o intensitate care ma facea sa simt cum mi se dizloca plamanii, fiinta intreaga in miezul arzand al acelui vortex, al acelei tornade de gratie.

Un platou montan, asadar. Un platou-miracol. Un varf minunat. Sa-i spun Fujiyama, Acoperisul Lumii sau Varful Omul?

Cum sa multumesc pentru o asemenea experienta, care e de mirare ca nu m-a ucis si fara care eu n-as mai fi fost eu insami? Limpede e ca frumusetea e de o lacomie neverosimila, dotata cu forta de a ucide. Salvarea e o sansa revenita celor putini. Alesilor intre alesi.” / Aura Christi