Staretul Paisie iubea foarte mult citirea operelor Sfintilor Parinti. Iata ce raspunde el staretului Atanasie, care il invinuia de oarecare lucruri:

– Sa nu zici, parinte Atanasie, ca ajung una sau doua carti pentru mantuirea sufletului. Doar nici albina nu aduna miere dintr-o singura floare, ci din multe. Asa este si cel ce citeste cartile Sfintilor Parinti. Una il invata dreapta credinta, alta ii vorbeste de tacere si rugaciune, alta ii spune de ascultare, de smerenie si rabdare, iar alta il indeamna catre iubirea de Dumnezeu si de aproapele. Asadar, din multe carti patristice invata omul sa traiasca dupa Evanghelie.

Cand staretul Paisie nu putea sa-si cerceteze fratii la camp, fiind departe de manastire, le trimitea cate o scrisoare plina de sfaturi duhovnicesti. Iata cum ii invata pe frati intr-una din aceste scrieri:

– Fiilor, paziti-va de zavistie! Unde este zavistie, acolo nu este Duhul lui Dumnezeu. Stapaniti-va limba, ca sa nu graiasca cuvinte desarte. Cine isi stapaneste limba, isi pazeste sufletul de intristare. De la limba vine viata si moartea! Intru toate sa aveti smerenie, bunatate si dragoste. Intariti-va cu temerea de Dumnezeu, cu amintirea mortii si a vesnicelor munci. Rugaciunea lui Iisus sa o repetati necontenit. Aduceti lui Dumnezeu jertfa curata, neprihanita, cu buna mireasma, dupa crestineasca voastra fagaduinta. Aduceti osteneala si sudorile voastre de sange ca o ardere de tot. Zaduful si arsita zilei sa fie pentru voi ca rabdarea mucenicilor....

La chilii, staretul Paisie cerea calugarilor sa faca trei lucruri: sa citeasca cuvintele Sfintilor Parinti, sa practice rugaciunea mintii si, dupa putere, sa faca adesea metanii cu lacrimi.

Marturisirea gandurilor catre duhovnici o considera marele staret temelia vietii duhovnicesti si nadejdea mantuirii pentru toti. De aceea poruncea fratilor, mai ales celor incepatori, sa se marturiseasca in fiecare seara la duhovnicii lor.

Daca vreunul dintre calugari, din lucrarea vrajmasului, nu voia sa-l ierte pe fratele sau pana seara, staretul il indeparta din sobor, il oprea sa zica Tatal nostru si nu-l lasa nici pe pragul bisericii sa paseasca, pana nu se smerea si-si cerea iertare.