Cum lucreaza „duhul amagirii” in randul crestinilor? De ce au crezut atatia crestini in falsi profeti ca Joseph Smith, Charles Taze Russell, Charles F. Parham, William J. Seymour? Cum au putut crede protestanti invatati ca Duhul Sfant nu a mai fost lucrator in Biserica ce a urmat Apostolilor, chiar acea Biserica ce a alcatuit canonul Scripturii si dogmele despre Sfanta Treime?
Andrew Stephen Damick ne ofera o prezentare comparativa a trei culte care si-au intemeiat doctrinele prin negarea lucrarii neincetate a Duhului Sfant in Biserica Universala si Dreapta, cea care a biruit erezii precum gnosticismul, arianismul, monofizismul si iconoclasmul.

Faptul ca penticostalii, mormonii si iehovistii si-au schimbat in scurt timp si radical invataturile si practicile initiale este o marturie in sine despre duhul care ii inspira. „Nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile daca sunt de la Dumnezeu, fiindca multi proroci mincinosi au iesit in lume.” (I Ioan 4, 1) In paginile acestei carti vom putea discerne semnele unui „proroc mincinos”.