Adrian Petru Stepan si in romanul Piata Romanilor patrunde in culisele istoriei timisorene, pentru a (re)descoperi povesti de altadata din cartiere si a le releva tainele.

Nu este prima data cand atentia scriitorului se indreapta asupra Fabricului, insa intotdeauna se simte prospetimea scriiturii, ca si dragostea pentru Timisoara, asa cum este ea, cu bune si cu rele.

Dar nu este nici prima oara cand intalnim elemente orientale in romanele sale ori imbinarea realului cu fantasticul.

In romanul de fata este adusa la suprafata o intamplare de demult, din 1935, cand doua gemene au disparut, disparitie ramasa inca o enigma si soldata cu plecarea din Timisoara a patru familii de yaziditi stabilite aici.

Una dintre gemene avea sa fie gasita, intr-o expeditie a copilariei in subsolul unei case parasite, de catre narator, Nic, Attila si Paul, in anul 1993 [„Era o camera destul de mare, iar in mijloc avea un fel de altar de piatra pe care se afla ceva. (...) O singura imagine cu acel altar mi s-a intiparit in minte: doua chingi care tineau oasele gleznelor lipite de piatra si papucii aceia rotunzi, decupati, de fetita cuminte, dinauntrul carora se mai vedeau doar tarsienele uscate”].

In prezent, intamplarea in cauza revine in actualitate prin incercarea lui Oscar Oppenheimer de a revendica palatul din strada Caragiale, acolo unde a fost descoperit cadavrul. Trecutul reinvie, iar naratorul afla adevarata poveste a celor doua gemene, mai bine zis legenda lor: yaziditii credeau ca „... intr-o respectabila familie de credinciosi se vor naste doua fete gemene descendente directe ale Evei”, iar familia in care s-au nascut doua gemene blonde, total diferite de trasaturile neamului lor, au incercat sa isi piarda urma in Europa, in Timisoara. (Daniel Luca)