Volumul de fata se doreste a fi o lauda adusa neamului romanesc si Bisericii dreptmaritoare, care ne-au daruit pe acesti mari patimitori si poeziile ce ne stau inainte. S-a nascut din dorinta de a pune la indemana cat mai multora comoara aceasta de marturisire si simtire romaneasca si crestina.

Ce a insemnat poezia in inchisoare o marturisesc cei ce au trecut prin acele locuri. A fost, alaturi de rugaciune, hrana sufleteasca, scara catre cer, intarire si izvor de traire in mijlocul unui regim inuman. Valoarea ei nu este in primul rand literara, ci aceea de marturisire a suferintelor si conditiilor de detentie, si mai ales a modului cum s-au reflectat acestea asupra sufletelor, asupra starii interioare a celor intemnitati. Toata aceasta imensa suferinta ce au indurat-o a determinat o profunda interiorizare, o puternica legatura cu Dumnezeu. Detinutii s-au imputinat trupeste, dar s-au imbogatit sufleteste. De aceea poezia este plina de simtiri curate si ganduri inalte. Dragostea de Dumnezeu si neam sunt simtamintele cele mai puternice pe care le-au purtat in suflete acesti alesi ai neamului si, bineinteles, tot ele sunt firul rosu ce strabate poeziile lor.

Intr-un loc in care moartea era mai prezenta decat viata, in care trecutul cu amintirile lui era prea departe si rascolitor, viitorul ca si inexistent, iar prezentul aspru si dureros, singurul sprijin pe care-l aveau detinutii era Cel de Sus. Hristos Dumnezeu si Maica Domnului le-au fost mangaiere, nadejde si intarire. Poezia scrisa in inchisori este mai ales rugaciune, putand fi pusa, in majoritatea cazurilor, intre rugaciunile folosite in cultul Bisericii.