„Totul a inceput la o poveste. In direct. Emisiunea se chema „Tete-a-tete”, deci cheful de vorba plutea in aer. Invitatii erau mai multi si vocali. Asa ca n-am putut intui chiar atunci ca Gabriel-Virgil Rusu nu este ceea ce pare. Sau, mai bine zis, ca este mult mai mult decat un istoric serios, pregatit temeinic, amabil si dispus sa te lamureasca daca ai intrebari. Dar a avut ideea sa-mi propuna sa-i dam si istoriei o sansa micuta, pe termen mediu, inghesuind-o intr-o rubricuta. Insa una care sa gazduiasca fragmente din Transilvania, cu intamplarile, oamenii si eroii ei mai mult sau mai putin cunoscuti.
Pentru ca, a spus el, sunt atatea povesti! Stau undeva prafuite; nici ele nu ajung la oameni, nici oamenii nu ajung la ele. Zis si facut. Ma gandeam ca va fi un sprint binevenit in grila de programe a radioului. N-as fi pariat ca va deveni un maraton foarte mult apreciat de ascultatori. Sau ca povestile vor fi atat de colorate, insufletite de pasiunea autentica a povestitorului si, mai mult, ilustrate de acelasi autor care le smulge din negura uitarii. Ca sa ma agat de un cliseu solid. ?i, apropo, colectia, uriasa acum, de povesti ale Transilvaniei este departe de clisee. E impachetata atent in sunet, cuvant scris si imagini, in doze mici, dar care, indraznesc sa pariez acum, dau dependenta. In linii mari, avem evenimentele istorice cunoscute, mai mult sau mai putin. Dar, ca si viata, „Povestile Transilvaniei” sunt spuse, scrise si desenate in linii mici. Cu miza mare., Anca Brasfalean