Daca ati ajuns cu ochii si cu degetele taman aici, inseamna ca aveti nevoie de aceasta carte. Fie si ca iluzie.

Nu-i asa ca aveti un copil hipnotizat de ecranul cmputerului si caruia lectura, ba chiar cartea ca obiect, ii sunt antipatice? Iar dumneavoastra, adica cei din generatia noastra, am pastrat cu sfintenie in sertarele sufletului, ca pe un stravechi diamant de familie, superstitiile cartii ca eliberare, ca zbor al fanteziei, umplere a mintii si sete de aventura, nu-i asa?

Ei bine, Printul iluziilor face dreptate ambelor parti. Daniel, adolescentul nemultumit de obiceiurile prafoase din biblioteca parintilor, se apuca el insusi sa-si faca drum initiatic prin labirintul incercarilor de curaj imaginativ, in vreme ce Stelian Turlea, dupa sase carti despre Daniel, cu aventuri ca-n Ciresarii veacului XXI, devine personaj ironizat de propriul fiu, cu duiosie, desigur.

Sa nu cumva sa credeti ca iesim din timp si plonjam intr-un basm ieftin, rupt de lumea prezentului. Toti eroii fabulosi din aceasta sarja ghidusa la adresa globalizarii din era Internetului, toate intåmplarile cu suspans, probele de incercare a fanteziei, virtutilor, curajului si vitezei de reactie mentala vizeaza o tinta cåt se poate de morala: lupta impotriva masificarii, a dezumanizarii prin hipercorectitudine politica. Rezistenta sufleteasca la neagra utopie a unei planete populate de „hipercetateni supranationali” gåndind in conformitate “cu viitoarea ordine mondiala in care capitalul, munca si materiile prime nu vor mai juca nici un rol, fiecare hipercetatean va fi egalul celorlalti si toata lumea va trai in interactiune.”

„Ce aiureala!” exclama Daniel. „O lume ca asta nu poate fi suportata.” Iata esenta inceputului. Restul… e libertatea de-a fi ca libertate a lecturii.

Dan C. Mihailescu, Omul care aduce(a) cartea