Aflind intr-un tirziu ca parintii sai nu fusesera adevaratii parinti, ci il infiasera imediat dupa nastere, un psihiatru reputat incearca sa dezlege misterul venirii sale pe lume, apelind la un prieten scriitor si ziarist, Valentin Dumnea, pe care-l roaga sa intreprinda cercetari. Acesta ajunge si nu ajunge la adevarul cautat, dar ajunge la un personaj straniu, un profesor centenar, despre care s-ar putea spune ca e stapinul povestii: al povestii despre mama copilului si despre posibilul sau tata – acesta ar putea fi oricare dintre doi fosti colegi de scoala, cu care tinara avusese legaturi amoroase, amindoi tineri sclipitori, dar diametral opusi, un inger si un demon. Povestea fiului care-si cauta tatal e doar un pretext pentru marea poveste, despre o epoca istorica dramatica (evenimentele se deruleaza intre anii 1940 si 2012), cu tragediile aduse de al doilea Razboi Mondial, de venirea rusilor si mai ales de ororile din inchisorile comuniste. Ca o noua Seherezada, timp de zece zile, profesorul centenar, martor, personaj si povestitor, adauga cite un fragment din poveste, pina o intregeste, asa cum ar adauga cite o margica, pe sirag, pina e gata margeanul. Mergind in sens invers cronologic, Punct si de la capat este o carte emotionanta despre durere, despre distrugerea facuta de mina omului, despre onoarea patata si nimicnicia adusa de oportunismul fara limite.

„Aceasta carte, Punct si de la capat, cum s-ar cuveni sa fie citita? Simplificind, e povestioara unui fiu care isi cauta tatal? Sau, mai larg, e reconstituirea unor trasee umane diverse, intr-o paleta care se vrea cuprinzatoare, de la angelic pina la demonic, si intr-o istorie care nu a fost deloc ingaduitoare cu aceia pe care i-a prins inlauntrul sau? E o mica epopee a secolului XX romanesc, un secol incarcat de negativitate si de irationalitate? E o noua poveste a lumii, depanata altfel? Si e, totodata, o poveste a povestii, a acelei povesti care trece de la unii la altii, schimbindu-ne vietile si dind timpului alt inteles, alta curgere? Poate ca da, dupa cum poate exista si alte chei pentru lectura. Ca autor, as tine sa marturisesc aici o anumita nazuinta, care, implinita, masoara precis reusita in proza: sa descrii verosimil situatii pe care nu le-ai trait si personaje in pielea carora n-ai fost niciodata. Desi pare simplu, gasesc ca e o proba fascinanta si suprema pentru un prozator.” (Gabriel Chifu)

„E vorba despre un roman exceptional, care merita un destin pe masura. Are toate datele: o supratema originala (<duhul povestirii> si cum intra si iese el din istorie); un subiect tot asa (istoria traita de doua personaje metafizic complementare, ingerul si demonul, cu o soarta deopotriva tragica de la un punct inainte, caci istoria cu pricina nu mai alege); o compozitie neasteptata, a (d)racului (care sugereaza si ea, in felul ei, mersul de-a-ndaratelea al istoriei). In plus, un numar de scene greu de uitat, de exemplu, cele in care trupul si sufletul se afla in dificultatea de a exista in aceeasi piele si incheie un armistitiu, ca sa-si ingaduie unul celuilalt sa supravietuiasca. Probabil lucrul cel mai important este ca personajul asa-zicind pozitiv, Octavian, este mai pregnant psihologic decit cel asa-zicind negativ, Damian. De obicei, lucrurile stau pe dos chiar si la cei mai mari. Are diavolul sarmul lui, ce sa-i faci! Faptul ca gratia (da, gratia!) lui Octavian, angelismul lui, <idiotenia> lui dostoievskiana, capacitatea de a se abstrage dintr-o realitate cumplita, de a-si cruta sufletul, facindu-l la nevoie sa iasa din trup, biruieste raul lui Damian mi se pare demn de relevat, ca o raritate.” (Nicolae Manolescu)
 
„Gabriel Chifu a scris o carte anti-proustiana: nu exploreaza timpul si evenimentele continute de el, ci deruleaza intimplarile dinspre prezent spre trecut, in speranta descoperirii esentei ultime. Filosofii si misticii i-au spus logos, personajul lui Gabriel Chifu ii spune duhul povestirii. Autorul ne face martorii unei incercari disperate de a anula temporalitatea si memoria, pentru a permite, in felul acesta, sansa unui al doilea inceput. O misiune aproape imposibila: ca si cum ai reintroduce in recipientul unde statuse prizonier de secole duhul stapinitor al vietii si al mortii. Citind aceasta carte, veti descoperi cu uimire ca, prin alchimia literaturii, ireversibilul devine reversibil.” (Mircea Mihaies)
 
„Ar fi gresit sa citim Punct si de la capat ca pe un rechizitoriu al ultimei jumatati de secol. Nu contest ca romanul are o dimensiune morala. Numai ca, limitindu-ne la aceasta dimensiune, riscam sa pierdem din vedere un sir intreg de reusite de ordin tehnic (de la efectele de montaj cinematografic la istoriile contrafactuale) si chiar sensul inalt al acestei carti extraordinare: anume ca povestea (care are, ca in Halima, un duh al ei) poate umple golurile documentare, poate explica inexplicabilul, poate da contur biografiilor amorfe si, in sfirsit, poate salva destine.” (Cosmin Ciotlos)

Nr. de pagini : 368
Anul aparitiei : 2014