Scrise de catre mari sfinti ai Bisericii, cu multa caldura, dragoste si intelegere fata de neputintele omenesti, dar si cu o cunoastere profunda a culmilor de viata duhovniceasca la care poate ajunge omul cu ajutorul harului dumnezeiesc, Randuielile vietii monahale reprezinta un excelent indrumar pentru orice crestin – fie monah, fie mirean – care se straduieste sa ramana pe calea catre Dumnezeu in aceste vremuri agresive si nesigure, pline de informatii contradictorii despre cine suntem sau despre cine ar trebui sa fim. In randuielile infatisate aici – adresate in litera mai ales monahilor, insa in duh tuturor celor ce cauta sa fie asemenea lui Hristos –, fiecare cititor poate gasi cuvant de invatatura, de mangaiere, de calauzire, de lamurire, de aprindere a doririi de Dumnezeu. Cuvant pentru sine, asa cum este el in fata lui Dumnezeu in clipa in care ia cartea in mana: incepator plin de ravna sau inaintat intru desavarsire; nevoitor statornic pe cale sau sovaielnic si descurajat; cuprins de intunericul deznadejdii sau desfatandu‑se intru lumina cea dumnezeiasca; tanjind dupa pocainta sau veselindu‑se intru buna faptuire; fie ca inima lui se indreapta cu dor spre viata monahala, fie ca‑si doreste bucuria curata a vietii de familie. 

Mai mult, omul invata cum sa procedeze in orice imprejurare si cum sa transforme fiecare provocare pe care o intalneste intr‑un prilej de inaintare pe calea spre Imparatie. Suntem invatati atat despre cele din afara – cum sa ne imbracam, cum sa vorbim, cum sa tacem, cum sa ne hranim, cum sa muncim, cum sa ne purtam pretutindeni –, cat si despre cele dinlauntru – cum sa ne rugam, cum sa ascultam, cum sa ne raportam la noi insine si la ceilalti, cum sa ne intelegem simtirile launtrice, cum sa ne impartasim, cum sa ne marturisim gandurile, cum sa ne pocaim –, toate pe temeiul Sfintei Scripturi, dreptarul de neclintit al vietii crestinesti. Aceasta pentru ca Randuielile nu sunt o culegere de reguli seci si fara viata, ci o carte vie, cu indrumari ivite, prin insuflare dumnezeiasca, din nevoile si din doririle unor oameni vii – desigur, traitori in alte vremuri, dar cautandu‑L si ei, ca si noi, pe Hristos, Care „ieri si azi si in veci este acelasi” (Evrei 13, 8) si stiind si ei, ca si noi, ca viata si bucuria noastra nu sunt aici, ci in Imparatia Lui cea nepieritoare.