Posibilitatea inculpatului de a fi prezent in persoana la judecarea cauzei sale constituie unul dintre cele mai importante elemente ale dreptului la un proces echitabil, pentru ca numai fiind prezent, propunand efectiv probe si combatand sustinerile acuzarii, acesta poate sa exercite o aparare corespunzatoare.

Revine statului obligatia de a crea mecanismele necesare pentru ca aceasta posibilitate sa fie concreta, efectiva, si nu doar iluzorie. Totodata, statul trebuie sa asigure un echilibru intre respectarea dreptului la aparare al inculpatului si buna administrare a justitiei, deoarece posibilitatea rejudecarii procesului trebuie garantata doar persoanelor care au fost judecate fara sa fi avut cunostinta de faptul ca sunt acuzati de comiterea unei infractiuni. Acesta a fost, de altfel, si obiectivul legiuitorului la momentul adoptarii noului Cod de procedura penala, aspect ce rezulta si din expunerea de motive. Cu toate acestea, la peste doi ani de la intrarea in vigoare a noului Cod de procedura penala, se constata ca jurisprudenta instantelor romane este departe de a fi unitara in ceea ce priveste aplicarea institutiei redeschiderii procesului penal. Acest aspect se datoreaza, este adevarat, si formularilor neclare utilizate de legiuitor, formulari apte a da nastere la confuzii.

In cuprinsul prezentei lucrari, ne propunem sa examinam, in concordanta cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cum trebuie interpretate dispozitiile Codului de procedura penala referitoare la situatiile in care se poate cere redeschiderea procesului, precum si care este procedura ce trebuie urmata.