Dupa multe, auzite, vazute si patite de-a lungul vietii mele, ajunsesem sa cred, printre altele, ca un sfant — din cei canonizati sau necanonizati — ar fi cu atat mai tare in cetele respective, cu cat ar fi mai putin cunoscut de catre muritorii de rand. Si asta pentru ca nu cumva ispita unei mariri sau cea a orgoliului sa-i stirbeasca aura sau valoarea sacra, bine meritata, in fata Domnului Dumnezeu. Si asa am crezut pana cand mi-am pus intrebarea: Daca respectivul sfant este mai putin cunoscut ca sa fie mai mare, pentru noi muritorii de rand, interesati de cele duhovnicesti, ce rost ar mai avea anonimatul sau mai putin dezvaluita sa taina?

Dupa aceea, gandindu-ma daca intrebarea pusa de mine ar fi indrituita sau nu, am schimbat registrul interogativ, spunandu-mi si asa: Da' de unde si pana unde mi s-ar cuveni mie sa-i cer socoteala Domnului pentru felul in care El si-a intocmit lumea, legand taina sfinteniei, mai mult sau mai putin de anonimat?

Intrebare tot necuvenita din parte-mi, imboldul cognitiv facandu-ma sa ajung iar la ipoteza unei dezvaluiri posibile a anonimatului sacru. Altfel spus, ce s-ar intampla daca as afla continutul unui astfel de anonimat? Si-apoi, al cui, al carui sfant anonim? Ce a spus, ce a vazut, ce a simtit sau ce a scris el, riscandu-si primejdios marirea? Si am aflat, dar numai dupa multe asteptari. Si nu intamplator, ci datorita prietenului meu Mircea Crisan care mi-a prezentat odata un portret pe o coperta de carte. Si m-a mirat imaginea. De fapt, era o icoana. Icoana unui sacerdot savarsind taina marii Taine Crestine (vezi reproducerea ei pe coperta cartii cu insemnarile respectivului sacerdot). Un sfant necanonizat, in intimitatea caruia am patruns incet si oarecum pe furis. N-am sa dezvalui insa, eventualului cititor curios, continutul acestor marturisiri. II las pe el singur s-o faca.

E o adevarata fenomenologie abisala si crestina, culminand cu capitala certitudine apostolica paulinica: Daca dragoste nu e, nimic nu este... pentru ca ea acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totuL.. Si la care, completeaza autorul confesiunilor dezvaluite asa: Starea de azi - a vesnicului azi pentru cei napastuiti - sa nu va tulbure, sa nu va nelisteasca. Speranta, Credinta si Dragostea sa va lumineze viata! Domnul vegheaza! Aleluia!

Stia el, anahoretul nostru arhiepiscop, ce stia, pentru ca In spatiu, in cer, se afla sufletele care asteapta sa se ridice si sa vina la Judecata cea Mare, unde Hristos va judeca toata lumea. Atunci, moartea va fi desfiintata, viata va birui si toate vor reveni la starea pe care a hotarat-o Dumnezeu cand a creat lumea si l-a facut pe om.

Or, ce alta ontologie ne-ar putea fi mai de folos, noua, celor de azi si de atunci, cand se vor implini toate acestea, decat spusele de acum ale discretului nostru arhiepiscop anahoret?... Si inca multe altele aflate de el in contactu-i permanent cu Cel de Sus. Amin! - Marcel Petrisor 29 octombrie 2016 - Paris