Cercetarea stiintifica a impactului Reformei asupra culturii romane s - a facut mai cu seama in perioada interbelica. Daca citim lucrarile aparute atunci, putem observa ca discursul stiintific maghiar si cel romanesc gravita in jurul a doua conceptii net diferite. Istoricii maghiari (Jancso Benedek, Revesz Imre, Juhasz Istvan, Tamas Lajos, Galdi Laszlo) au vazut in reformarea romanilor ardeleni un act civilizator al aristocratiei maghiare calvine. Principii si superintendentii calvini ai Principatului Ardelean si - au dorit ca romanii, aflati intr - o situatie culturala inferioara, sa aiba parte de mintuire. Conform teologiei Reformei, puterea laica este obligata chiar de catre Dumnezeu sa aiba grija nu numai de bunastarea materiala a supusilor, ci si de cea sufleteasca. Daca aristocratia maghiara calvina nu s - ar fi ocupat de culturalizarea si disciplinarea sociala a romanilor, ar fi savirsit chiar un pacat. Aceste idei sunt exprimate clar si in predoslovia „catra Mariia sa craiul Ardealului” din Noul Testament de la Balgrad (1648) conceputa de catre mitropolitul Simion Stefan:

„Ca n - au facut Dumnezau oamenii pentru craiu, ce au ales Dumnezau si au rinduit craii si domnii pentru oameni, ca sa - i socoteasca si sa - i pazeasca, pre carii i - au dat Dumnezau supt biruinta lor, cum pazescu si socotescu si pastorii turmele sale. […] Asia si crailor si domnilor, cindu le porinceaste Dumnezau sa socoteasca si sa pazeasca pre oamenii sai, carii sint supt biruinta lor, nu numai aceasta le da inainte sa le faca leagea si dereptate si sa - i apere de pizmasii lor si sa socoteasca si sa miluiasca saracii si vaduole, si pre cei rai si nemilostivi sa - i cearte, ce mai virtos aceasta e deregatoriia lor: sa poarte grije de aceasta cum sa aiba oamenii de supt biruinta lui mincare si bautura sufleteasca.”[1]

Incepind cu corifeii greco - catolici ai Scolii Ardelene (Samuil Micu - Klein, Petru Maior, Gheorghe Sincai) si continuind cu cercetatorii de seama de la inceputul secolului al XX - lea si din perioada interbelica (Zenovie Piclisanu, Stefan Metes, Augustin Bunea, Nicolae Iorga, Nicolae Draganu, Ioan Lupas) acest impuls al aristocratiei maghiare ardelene calvine, izvorit dintr - un sentiment devotional religios si transpus intr - un program de civilizare si disciplinare sociala, a fost mereu privit cu suspiciune. In interpretarea acestor cercetatori romani, Reforma a fost doar un pretext prin care domnii privilegiati ai Ardealului au vrut sa rupa legaturile culturale si religioase care existau intre romanii ardeleni si cei din voievodatele romine de dincolo de Carpati. Scopul final al acestui proces ar fi fost maghiarizarea fortata si totala a romanilor ardeleni.

Dupa 1945, din motive usor de inteles, cercetarea Reformei a fost abandonata atit de catre specialistii maghiari, cit si de cei romani. In anii ‘60 - 70 ai secolului trecut, datorita eforturilor facute de filologi romani (in primul rind Ion Ghetie si Alexandru Mares), respectiv istorici maghiari si sasi ardeleni (Pavel Binder, Arnold Huttmann, Demeny Lajos) au fost editate si interpretate texte romanesti din secolele XVI - XVII concepute si publicate sub impactul Reformei, cu rezultate stiintifice remarcabile. In timp ce istoricii si filologii maghiari nici dupa 1989 nu s - au aplecat asupra subiectului, in Romania - si intr - o oarecare masura in Germania (Krista Zach), Austria (Ernst Christoph Suttner) si Italia (Cesare Alzati, Daniele Pantaleoni) - cercetarea impactului Reformei asupra culturii romane s - a bucurat de o atentie din ce in ce mai mare.

Astazi istoriografia romaneasca este nuantata si multicolora. In ultima vreme pe linga interpretarile „victimologice” au aparut abordari noi si ingenioase. Astfel, de exemplu, Gheorghe Gorun si Claudia Septimia Peteanu nu mai vorbesc de persecutii religioase, ci de disciplinare sociala. Alin - Mihai Gherman si Emanuel Contac, continuind vechea traditie a marilor filologi romani Alexandru Mares si Ion Ghetie, au ajuns la rezultate remarcabile in privinta genezei si editarii unor texte importante (Noul Testament si Psaltirea de la Balgrad, psalmii versificati, Ioan Zoba, Carare pre scurt etc.) concepute sub impactul Reformei. Doua monografii merita o atentie deosebita. Una dintre ele este lucrarea Anei Dumitran (Religie ortodoxa - religie reformata) aparuta in 2004 la Editura Nereamia Napocae si reeditata in 2015 la Editura Ratio et Relevatio. Cealalta, scrisa de Ovidiu - Victor Olar, se concentreaza asupra patriarhului „calvini” Chiril Lucaris (La boutique de Theophile. Les relations du patriarche de Constantinople Kyrillos Loukaris [1570 - 1638] avec la Reforme, Centre d’Etude Byzantines, Neo - Helleniques et Sud - Est Europeennes, Paris, 2019). Ana Dumitran sustine ca pe linga Reforma protestanta si renasterea catolica (numita anterior contrareforma) a existat in secolul al XVI - lea si o reforma a Bisericii Ortodoxe Romane din Ardeal. La concluzii similare ajunge si Ovidiu - Victor Olar demonstrind prin tragismul sortii lui Lucaris ca patriarhul macinat atit de propaganda calvina, cit si de cea catolica a incercat sa - si salveze Biserica orientala greaca, incercind totodata si o reformare a acesteia.

In afara de unele incercari sporadice (Miskolczy Ambrus, Szegedi Edit, Sipos Gabor, Osz Sandor Elod) in istoriografia maghiara nu s - au facut cercetari sistematice in privinta manifestarii Reformei la romani. Prin monografia prezenta urmarim sa umplem intr - o oarecare masura aceasta lacuna. Chiar daca intre istoriografia maghiara si cea romana exista un dialog multisecular tensionat si totodata constructiv, cred ca cunoasterea reciproca a operelor publicate de cele doua tabere este insuficienta. Una dintre cauzele principale ale acestui fenomen este obstacolul lingvistic. Prea putine lucrari maghiare care trateaza istoria romanilor sunt traduse in limba romana. Din aceasta cauza am considerat ca ar fi bine sa fie publicata si in limba romana monografia mea despre Reforma la romani. Sper ca ea va contribui la continuarea bunei traditii a dialogului istoriografic romano - maghiar.