Dupa 1989 romanii au facut o descoperire pe care n-o anticipasera: exista o opinie publica internationala, pe care, pana atunci, datorita izolarii lor postbelice (1944-1989), n-o cunoscusera cu adevarat, iar aceasta opinie publica externa obisnuia sa puna note statelor si natiunilor. Pana la sfarsitul anului 1989 (momentul cotiturii politice de la Bucuresti), romanii stiau ca exista puncte de vedere foarte critice despre realitatile romanesti si conducerea politica a Romniei, prin cateva posturi de radio occidentale care se adresau tarilor din Europa Centrala si Estica, in emisiuni speciale.

Dupa euforia momentelor victorioase provocate de "revolutia romana" din 1989, cand Romania a fost aplaudata, a aparut repede reversul acestei atitudini. Mai mult decat atat, punctul de vedere al presei europene si americane, accesibil dupa 1989 si in Romania, a adus sub ochii romanilor o imagine ingrijoratoare asupra tarii lor. In aceasta optica generalizata in Ocident prin mass-media, Romania era o tara cu copii handicapati, cu trasaturi antidemocratice, incapabila sa se guberneze, vinovata de a fi imbratisat comunismul, de a-l fi tolerat pe Ceausescu etc/ Cu acest prilej, publicul romanesc a inceput sa invete ca nu este de ajuns sa ai o buna parere despre tine, o proprie imagine satisfacatoare, daca exista altii care au o parere opusa, o imagine ferm negativa, pe care o difuzeaza si o impun cu ajutorul mass-media.

Surprinzator este ca aceasta optica negativa privitoare la romani a venit nu numai dinspre Vest, ci si dinspre Est.

Acest "razboi de imagine", privitor la romani, are mai multe sute de ani. Astazi, insa, varietatea si complexitatea posibilitatilor mediatice de penetrare ii ofera o eficacitate fara precedent.